text Poezii crestine

Căderea în păcat

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Căderea în păcat


Pământul, e planeta ce Domnul a creat-o
Stăpân l-a pus pe om, să fie fericit,
Eternitatea vieții în minte I-a lăsat-o
Și totul a făcut, să-l vadă mulțumit

Și l-a creat cu gândul să fie-n veșnicie
Răul în viața lui, nicicând să nu-l cunoască
N-a vrut deloc să-l vadă, distrus și-n silnicie
Și pe pământ, vremelnic, puțin ca să trăiască.

Și toate I le-a dat Stăpânul Absolut
Creația-I perfectă, iubind, I-a dăruit-o
A lui să fie totul, Domnul așa a vrut
Dar a Sa dărnicie, omul n-a prețuit-o

Omul cel slab din fire păcatul l-a iubit
Și tot ce I-a spus Domnul, pe loc a și uitat
Pe el și a lui pereche, Satan i-a păcălit
Și neascultători, comit primul păcat.

E doar primul păcat, dar multe vor urma
Și-n loc să se căiască și să-și ceară iertare,
Se ascund de Dumnezeu și stau o vreme așa,
De Domnu-s căutați, ei caută scăpare

Ei, se învinuiesc la Tatăl tot pe rând
Justificarea-i slabă, ei legea au încălcat,
Când au comis păcatul, alt plan aveau în gând
Pe Creatorul Lumii, ei nu L-au ascultat.

Și prin neascultare, păcatul intră-n lume
Iar Domnul ce-a promis, nu poate încălca,
Pe cei doi vinovați, Îi ceartă și le spune
Că nicicând veșnicia, ei nu o pot avea

La moarte Îi condamnă, o Tată îndurerat!
Regretă că a făcut pe omul trădător,
De acuma vor trăi, în chinuri și păcat
Vor îndura necaz, ca tot ce-i muritor,

Vor știi ce e necazul, vor știi ce e durerea,
Răul, îl vor cunoaște și des vor suferi,
Au pierdut veșnicia, au pierdut mângâierea,
Și privilegiul veșnic, să fie a-I Lui copii.

Din mila și iubirea ce Fiul a avut-o,
L-a înduplecat pe Tatăl, o șansă să le dea
Căci spaima și rușinea la oameni a văzut-o
Și-a hotărât ca viața, El, pentru om să-și dea

Și a plătit cu sânge păcatul strămoșesc,
Pe umerii Lui sfinți, El toate le-a luat,
Căci i-a fost foarte milă de tot ce-i omenesc
Și viata Lui curată, El, pentru om și-a dat

Și ne-a scăpat de moartea ce ne-a acaparat
Și ne-a mai dat o șansă ca să putem trăi,
Pe crucea de ocară viața în chin și-a dat
Iar de-L vom asculta, vom fii ai Lui copii.


Amin

Câmpia Turzii, 20 iunie 2011

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Nu este aici"
Categorie: Isus Hristos Există trei lucruri care  mi se par de o importanţă majoră în trasarea drumului celui credincios pe pământ şi în formarea lui pe cale: Domnul Isus nu este aici; Duhul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
“La picioarele Sale”
Categorie: Isus Hristos Luca 7:37-50 ; 10:39-42 ; 17:12-19Este ceva extraordinar de frumos în felul în care Luca îşi începe povestirea evangheliei sale, în care este prezentată gloria şi desăvârş...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Provocarea unui Mântuitor înviat"
Categorie: Isus Hristos Perioada în care binecuvântatul nostru Domn a stat în mormânt trebuie să fi fost un moment de întuneric şi de mare confuzie pentru mulţi dintre cei care aşteptau răscumpăr...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
'Noi am privit gloria Lui"
Categorie: Isus Hristos Ocupându-ne cu acest subiect suntem într-o tovărăşie bună. Psalmistul spunea: “Fie plăcută Lui cugetarea mea” (Psalm 104:34). Rămăşiţa din timpul lui Maleahi se distingea...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Mielul lui Dumnezeu"
Categorie: Iaua Hristos “Răscumpăraţi … cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii”. (1....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Dumnezeu în suflet"
Categorie: Mantuire Am scris ocazional despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Această lucrare stă la baza a tot ceea ce înseamnă creştinism practic sau religie personală. Cunoaşterea a ceea ce...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iubirea Tatălui"
Categorie: Invataturi biblice Dragostea este activă; ea are un subiect. Subiectul suprem şi etern al inimii lui Dumnezeu este Fiul Său: „Tatăl iubeşte pe Fiul” (loan 5:20), proclama Duhul Sfânt p...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întruparea Fiului"
Categorie: Isus Hristos Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deşi este de nepătruns chiar pentru cei mai înţelepţi, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparţin Domnu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iată Omul!"
Categorie: Isus Hristos  (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele un...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristosul încununat"
Categorie: Isus Hristos Capitolul 1. Divinitatea lui HristosF. W. Grant   IntroducereCâteva cuvinte sunt necesare ca prefaţă pentru a prezenta cititorilor o serie de scrieri care,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise