text Poezii crestine

Așa ca și evreii când au adus Chivotul

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
1. Așa ca și evreii când au adus Chivotul,
Să înălțăm cântarea și să ne bucurăm
Și tablele, și mâna, și legea și toiagul
De lucrurile sfinte nicicând să nu uităm.

2. Pe-altarul ispășirii, cântarea mulțumirii
Prin flacăra iubirii, să ardă neîncetat.
Tămâia rugăciunii, tămâia-nchinăciunii
În jur să răspândească parfumul minunat.

3. Să cânte tot poporul, căci Domnul Salvatorul
Isus Mântuitorul, e noul legământ
În El avem chivotul, și legea, și preotul
Isus reface totul, un cer și-un nou pământ.

4. Caci El ne-a dat veșminte, și haine albe, sfinte,
Ca să slujim altarul cu Duh împodobiți
Cu haina preoțească, iubirea Lui cerească
Pe Domnul să-L slăvească acei neprihăniți!

5. Noi suntem jertfa vie, pe-altar, la datorie
Prin înoirea minții, pe Domnul să-L slujim
Noi ne-am schimbat purtarea și vrem asemănarea
Așa ca Domnul nostru cu totii să trăim!

6. în noua preoție, orice creștin să știe
Căci are datoria să-nalțe rugăciuni.
Oricine mijlocește, pe Domnul Îl slujește
Caci Dumnezeu vorbește și astăzi prin minuni.

7. Candela și făclia, înseamnă bucuria
Ce arde în ungherul, în sufletul predat.
Și-atâtea alte taine, ce-au fost pe-acele haine
Sunt darurile sfinte ce Domnul ni le-a dat.

8. Cu sânge ne stropește Acel ce mijlocește
Căci Domnul este Mielul ce ne-a răscumpărat
Veniti deci toți leviții, să vină mântuiții
Cu harfe și chimvale să cânte neîncetat!

9. Să vină slujitorii, să vină vestitorii
Să vina acei ce cântă, aici, lângă chivot
Să cânte tot poporul căci Duhul Sfânt e norul
Isus Mântuitorul e Marele Preot! !

Cele mai recente resurse creștine scrise

"II. Ce au făcut oamenii din Biserică" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice ÎnceputurileFormarea Bisericii a început în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât pe pământ şi i-a umplut pe ucenici. Petru, cel dintâi, a primit puterea d...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adunarea Dumnezeului cel viu" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice Introducere„Cine nu strânge cu Mine, risipeşte“ Matei 12:30Paginile care urmează au ca scop să pună din nou înaintea celor ce sunt creştini învăţătura Cuvântului lui...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lecţii din viaţa lui Ezra" Alfred E. Bouter
Categorie: Personaje biblice Noul Testament ne arată calea lui Dumnezeu pentru o rămăşiţă credincioasă în mijlocul poporului de nume al lui Dumnezeu. Aşa cum 2. Timotei 2 explică din punct de ved...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum studiem Scripturile?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Pe masură ce începem sau continuăm să studiem orice text al Scripturii, să ne amintim că Scripturile exprimă mărturie pentru persoana Domnului nostru. Acest lucru ne...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristos în mijloc" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Sunt şapte pasaje cheie în care se menţionează că Domnul Isus Hristos este în mijloc. Toate aceste pasaje vorbesc despre poziţia Lui centrală, despre proeminenţa Sa...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine vrea să fie fericit?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice “Ferice de (binecuvântat să fie) omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori” (Psalmul 1:1...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
Iată Omul! A. C. Gaebelein
 (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele unui păgân. Le prezenta iudeilo...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 3. Depinzând de Dumnezeu în suferință"
Categorie: Invataturi biblice  Într-o seară, fiica noastră a urcat în mașină după antrenamentul de fotbal și imediat a izbucnit în plâns. Fusese portar pentru câteva minute, iar o minge îi l...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 2. Abordând suferința cu sinceritate"
Categorie: Invataturi biblice  Când copiii noștri erau la sfârșitul școlii primare, am decis să ne întoarcem în Statele Unite după o perioadă lungă petrecută peste hotare. Încercând să-i aju...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 1. Îmbrățișând suferința ca parte a călătoriei"
Categorie: Invataturi biblice  Diagnosticul neașteptat. Rezultatul dezamăgitor al unui test. Trădarea unui bun prieten. O perioadă de singurătate. Lupta de a face față cheltuielilor.Uneori,...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>