text Poezii crestine

Stai la cârma vieții mele!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Stai la cârma vieții mele!


Chiar de sunt lovit pe cale
Eu de Tine nu mă las,
În rugă eu strig mai tare
Auzi Doamne, al meu glas

Stai la cârma vieții mele
Cu Tine vreau să pășesc
Și mă apără de rele
Prin toate să biruiesc

Eu cred Doamne cu tărie
În Împărăția Ta
Și aștept cu bucurie
Parte, ca să am de ea

De ispite mă ferește
Eu Te chem în ajutor
Când necazul greu lovește
Am în inimă mult dor

După Tine Domn iubit,
După sfântă pacea Ta,
După tot ce-ai prorocit
Și-ai spus că se va întâmpla

Cu acei ce Te iubesc
Și sus Te vor însoți,
Cu acei ce împlinesc
Cuvântul și-L vor vesti

Cu toți care cred în Tine
Și-n promisiunea Ta,
Cu cei iubitori de bine
Care calea-Ți vor urma

Stânca și puterea mea
Tu eștu, Doamne Dumnezeu
Cu Tine eu voi umbla,
Te voi însoți mereu

N-am să mă îndepărtez
Doar cu Tine am putere,
Temelie al Tău crez
O să-mi fie în durere

Dar la fel, și-n bucurie
Pe el, mă voi bizui
Că-n a Ta Împărăție
Trag nădejde că voi fi!

Amin

Câmpia Turzii, 9 octombrie 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darul profeției Doctrine crestine
Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darurile și slujbele spirituale Doctrine crestine
Dumnezeu a revărsat daruri spirituale asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generaţie, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire şi pentru binele comun...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cina Domnului Doctrine crestine
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Botezul Doctrine crestine
Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Unitatea în trupul lui Hristos Doctrine crestine
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţio...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise