text Poezii crestine

Ne-am înrolat într-o lucrare

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
NE-AM ÎNROLAT ÎNTR-O LUCRARE...

Ne-am înrolat într-o lucrare
Care solicită un crez
Ce poate-ajunge la o zare
Mai sus de lumea trecătoare
La Cel ce zice: ”Vă-nfiez”

N-am ezitat nici o secundă
Când glasul dulce ne-a chemat
Semn că credința n-a fost scundă
Ci am simțit cum ne inundă
Cu aeru-i înmiresmat.

Pătrunși de simțul datoriei
(Care-n trecut a fost absent)
Am dat un sens călătoriei
Cu-n suflu al euforiei
Știind că Fiu-a fost prezent.

Am vrut să-mbrățișăm o stare
Cu legături, direct, în Rai
Spre-a depăși orice-ncercare
Și gânduri de descurajare
Și-mpunsături din negrul scai.

N-am aderat la propagande
Nici la povețe fără miez
N-am vrut plimbare pe verande
Ci să-nălțăm cu spor ofrande
Celui ce spune: ”Vă-ndrumez”

De-atunci convingerea formată
Ne dă imboldul necesar
Chiar pe poteca-ncețoșată
S-avem privirea ridicată
Spre-acel îndepărtat Hotar.

Că nu privim spre poleială,
Că nu spre humă ne-nclinăm
E că vedem și în petală
Și în întinderea astrală
Pe Cel pe care Îl urmăm.

Să vină valuri...o mulțime,
Să dea în noi cu grele roci
Nimic nu poate să suprime
Un dor în stare să exprime
O dragoste pentru prooroci.

Vrem cu ardoare să răsară
În urma noastră pilde vii
Să dăm planetei o comoară
Și fericiri din Primăvară
Să vină la-mpărat mulți fii.

Sfidarea celor fără țintă
Avântul nu-l poate slăbi
Ne deplasăm spre o incintă
Unde-nfiații se prezintă
Pe veci, pe Mire a-L sluji.

Ne-am implicat într-o lucrare
Fără amprentele din lut
Să dăm lumini și-ncurajare
La cei cuprinși de nepăsare
Să facă din Mesia scut.

George Cornici/26 Noiembrie, 2014


Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise