text Poezii crestine

Marşul zilnic pentru Viaţă

de Marinau Daniela
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela
Marşul zilnic pentru Viaţă

Zilnic manifestăm pentru viaţă,
Fără să purtăm afişe, pancarte,
Făr-a scanda lozinci în piaţă,
Stăpânul, de-L urmăm cu demnitate!

Să nu deduceţi că aş îndemna,
Creştinii, să rămână-n nepăsare,
Când în cetate se dă legea rea,
Lumească, ce-i a Domnului sfidare!

Dar, trebuie mereu să osândim,
Păcatul şi lucrarea lui în lume,
Aşa cum lui Isus, zilnic, slujim,
Nu doar duminica, în rugăciune!

Zilnic, ne închinăm, de dimineaţă,
Să ne pătrundă voia Lui în piept,
Domnul e Cale, Adevăr şi Viaţă,
Prin Duhul, ne insuflă ce e drept!

Apoi ne îngrijim şi de familii:
De hrana trupului, duhovnicească,
Altfel, am fi mai răi decât păgânii,
De n-am veghea copiii, să trăiască!

În părtăşia sfântă-n Adunare,
Vrem legătura păcii, s-o păstrăm,
Să nu stingem a Duhului suflare,
Lăstari de-amărăciune, să nu dăm!

La muncă, nu vrem să fim implicaţi
În vreo lucrare ce-i neroditoare,
Şi nici s-ajungem, cumva, vinovaţi,
De fapte moarte, ori de vorbe goale!

Astfel mărşăluim, cu siguranţă,
Când răspândim în lume, o mireasmă
Cerească, de la Viaţă înspre Viaţă,
Când ne-ajutăm: bunicii, tatăl, mama..

De-asemeni, împlinim cu drag Cuvântul,
Orfanii, văduvele, sprijinind,
Şi când cu milă, vizităm spitalul,
Bolnavii, mângâind şi îngrijind!

Când lumea va vedea, prin ce trăim-
Că noi primim copii, cu bucurie,
Săracii şi infirmii îi iubim-
Gestul ne e creştina mărturie!

Atunci putem mărşălui şi-n stradă,
Să strigăm fraze în acord cu fapte,
După ce lumea a putut să vadă
Viaţa în noi, trăită-n plinătate!


Craiova, 23-03-2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise