text Poezii crestine

Însărcinare divină

de Simion Felix Marţian
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Felix Marţian
Când Dumnezeu, în planul Său divin,
A hotărât să-Şi scoată din robie
Poporul, după secole de chin,
Ales-a ca-mputernicit deplin
Pe Moise, când vorbitu-i-a-n pustie.

Nepregătit, Moise s-a eschivat:
"Cine sunt eu, de mă trimiţi pe mine?"
El se vedea prea mic, neînsemnat,
Dar Dumnezeu pe loc i-a replicat:
"Eu te trimit, deci Eu voi fi cu tine."

"Dar uite, Doamne, cu ce mă confrunt,
Tu mă trimiţi, dar ei vor vrea să ştie
Numele Tău, ce nu-i doar amănunt."
Spune-le, Moise, Eu Sunt Cel ce Sunt
E numele Meu pentru veşnicie."

"Şi dacă totuşi nu vor asculta?"
- A început din nou şovăiască -
Şi Domnul a făcut, prin mâna sa,
Trei semne, pentru a consolida
Însărcinarea sa dumnezeiască.

"Doamne,Tu ştii că eu vorbesc mai greu",
Mai zise Moise, încercând să scape.
"Dar, Moise, toate-s de la Dumnezeu,
Şi gura ta, nu am făcut-o Eu?
Tu du-te dar, Eu îţi voi fi aproape."

"Trimite, Doamne, pe altcineva",
A mai făcut Moise o încercare
Menită pe Cel Sfânt a-L mânia:
"Tu du-te la Aron, el gura ta
Va fi de-acum, cât veţi fi în lucrare."
***
Nu ţi se pare că ai întâlnit
Şi-n viaţă, situaţii similare?
Nu-ţi aminteşti când Domnul ţi-a vorbit
Printr-un Cuvânt puternic, desluşit,
Iar tu L-ai refuzat cu-nverşunare?

Moise, până la urmă, a-nţeles
Că voia sfântă trebuie-mplinită,
Şi că atunci când Domnul te-a ales
Tot El e cel care îţi dă succes.
Nu crezi că-i o problemă lămurită?

Domnul mai are oameni în Egipt
Robiţi, orbiţi, lipsiţi de idealuri,
Şi chiar de te vezi mic, nepregătit,
Pe tine Domnul te-a-mputernicit
Să-i treci prin Marea Roşie, prin valuri.

Să îi conduci printr-un pământ arid
Spre Stânca vieţii, plină de izvoare,
Fiindu-le spre Ţara Sfântă ghid,
Şi-ntr-un climat otrăvitor, perfid,
Să îi fereşti de falsa închinare.

Nu cântări lucrarea Celui Sfânt
Şi nu o raporta la a ta stare,
Oricum eşti mic însă, pe-acest pământ,
Domnu-ţi trasează calea prin Cuvânt,
Asumă-ţi deci divina-nsărcinare.

Amin
Vulcan, 16 ian. 2007


Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Tatăl Doctrine crestine
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeirea Doctrine crestine
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexis­tând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni pr...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cuvantul lui Dumnezeu Doctrine crestine
Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris mişcaţi de Duhu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise