Frângerea...

Fă-mă, Isuse, pâinea care,
În palma Ta c-un semn de cui,
Sub sfânta-Ţi binecuvântare,
Se frânge pentru fiecare,
Să fie toţi prin ea sătui.

Vreau să-mplinesc a Ta iubire
Jertfindu-mi totul pe altar,
Prin lovituri şi prin zdrobire
S-aduc în juru-mi fericire,
Când mi-e de-ajuns măreţul har.

Chiar dac-amarul este tare
Şi sufletul se pierde-n min’,
Chiar dac-atât de mult mă doare,
Dă-mi bucuria ce răsare
În urma frângerii, deplin.

Ştiu că povara îndurată
Mă va-ncolţi să cad răpus,
Dar Tu, o, Doamne, niciodată
N-o vei lăsa la mine toată
Ci-o vei purta şi Tu, Isus.

Nu pot pricepe bine scopul
Când mă sfărâmi şi mă smereşti,
Dar ştiu că Tu-l cunoşti în totul
Şi îmi frămânţi cu grijă lutul
Că-Ţi sunt ales şi mă iubeşti.

Adu-mă, Doamne, lângă Tine
Să fiu părtaş la crucea Ta,
Prin harul Tău care mă ţine
S-apuc viaţa care vine
Intrând în veşnicia sa.

10 mai 2011