text Poezii crestine

Chemarea străjerului

de Sav Simona
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona
Chemarea străjerului

Străjer iubit, o, cât mai este
Până ce zorile apar?
Când se arată dimineața
Și negurile, când dispar?

Ne-e atât de dor de dimineața
Aceea fără de sfârșit...
Când vei striga tu, Maranata!
Căci iată, zorii s-au ivit.

De ce-i așa de grea vegherea?
De ce ne pare drumul greu?
De ce nu vine ceasu-acela,
Când nu mai trebuie să veghem?

Trezește-ne în greul nopții
Și nu ne lăsa ațipiți
Că bine scrie-n sulul cărții
Că untdelemnul s-a golit.

Am vrea veghere fiecare
Să o petrecem cu avânt,
Și să dispară lupta firii
Așa cum scrie în Cuvânt.

Străjer iubit, mai strigă-odată
Căci zorii-aproape s-au ivit
Treziți-vă chiar dacă-i noapte
Voi să vegheați necontenit.

Că nu știți clipa când apare
Al nostru Mire minunat
Și vai de cel ce nu vegează
Și candela n-a luminat.

E greu pe cale, dar ce bine
C-avem o ancoră în sus,
Care ne protejează-n taină
Când greul vieții ne-a răpus.

Cu sârguință să răsune
Noi nu ne lăsăm ațipiți
Chiar dacă greul vieții vine
De Domnul suntem întăriți.

Cu El prin greu, cu El prin lupte
Doar El e ajutor mereu
Și-i simte mâna Lui aproape
Chiar și sărmanul lovit greu.

Căci vine ziua, Maranata,
O, ce frumos va fi în cer
Când Cel Prea Sfânt își strânge gloata,
S-o ducă unde lacrimi pier.

Ridică azi din nou privirea
Cu drag te cheamă iar Isus,
Nu-I înțelegi nici astăzi glasul,
Sau unde oare te-ai ascuns?

Aștepți de-atâta vreme semnul
Și-acum la capătul de drum
Pui armele sfinte de-o-parte
Alergi și tu, și nu știi cum.

Nu ai nici scuză, nici "pardon!",
Acum cât încă ești în viață
Prinde curaj pe-al vieții drum
Căci vine sfânta dimineață.

Și ce frumos va fi atunci,
Când bucuria revederii
Va șterge orice plâns și greu,
Atunci în clipele chemării.

Străjeri iubiți, strigați mereu
Ca să răsune: Maranata!
Că și voi vă veți bucura
Când vine Domnul cu răsplata.

Fericea-a fi de-nvingători
Căci toți vom căpăta cununa
Cei care stau mai vegheatori
Și-acum, în vremea de pe urmă.
amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise