text Poezii crestine

Când străbat aceştia Valea Plângerii

de Moldovan I. Ioan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Moldovan I. Ioan
Călător ce credincios,
Pe-acest drum de umilință,
Umblii mult desculț pe jos,
Zdrențuit de suferință.

Dezbrăcat de haine scumpe,
Mă îmbracă cu ocară,
Lumea-mi dă ca strălucire,
Doar dispreț iarăș și iară.

Tu-n zori de zi ți-mbraci tristețea,
Și te-ncingi iar suspinând,
Urmezi cu pași desculți cărarea,
Până spre seară tremurând.

Ce grea e crucea ce apasă,
Necontenit în viața mea,
Fața-mi de vânt și soare-i arsă,
Și lacrimi șiroiesc pe ea.

Arat ți-e sufletul de brazde,
Ce răscolesc mari suferinți,
Brăzdează soarta care-ți cade,
Multe deșerturi roși, fierbinți.

Durerea inima-mi topește,
Cu focul ce ma-aprins,
Lăuntrul ars și mi-l negrește,
Ca ceara-n foc nestins.

Prin valea plângerii la pas,
Doar tu și năzuința,
Pierdut-ai tot, credința ți-a rămas,
Și-ai câștigat făgăduința.

Urmez nevrednic calea,
Păstorului cel bun,
Primit-am si eu îndurarea,
Dar și altora le-o spun.

Lovit pe calea întristării,
De oameni pe nedrept,
Le dai la schimb, iertarea indurării,
Părintelui cel Drept.

Cei care udă cuvantul cu lacrimi,
Și-o vor secera mai apoi in snopii cântările de bucurie.



Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.
Psalmul 126: 5,6

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise