Amintiri, amintiri...

AMINTIRI, AMINTIRI...

Îmi vin în gând evenimente
Din viața mea de pelerin
Au fost furtuni, au fost torente
Dar n-am fugit de-al meu destin.

Mă văd căzut în frământare
Când n-am primit la rugi răspuns
Dar mi-a venit și-atunci scăpare
C-al meu Stăpân nu stă ascuns.

Mă văd acum și-n situații
Când mă-ndoiam c-o să primesc
Și har și sfinte revelații
De la Părintele ceresc,

Dar mă-nșelam: a Lui iubire
În mod constant s-a arătat
Încrederea mi-a fost subțire
Și totuși El nu m-a uitat.

Mă văd târât de nepăsare
Și nici nu știu de câte ori
Dar vocea Lui atrăgătoare
Iar m-a-nzestrat cu sfinți fiori.

Dar ce să spun de întâmplarea
Când, ca și Petru, L-am negat?
Dar El mi-a reparat purtarea
Și de la mine n-a plecat.

Când unii-mi aruncau sfidare
Eram pe punctul de-a ceda
Dar Cerul mi-a trimis răbdare
Și dor intens de a cânta.

În spațiul din adânca noapte
Numai odat-am mers, tiptil
Dar m-au atins divine șoapte
Și n-am mai vrut acel exil.

Când trec prin gând experiențe
Constat cum fost-am modelat
Căci Tatăl n-a comis absențe
Ci, zilnic, lângă mine-a stat.

George Cornici/28 Iunie, 2014