text Poezii crestine

A mai trecut o zi din viață

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
A mai trecut o zi din viață
Și seara iar s-a coborât.
Pe bolta cerului de gheață
Steluțe mici au apărut.

E semn că a-ncetat lucrarea
Și munca pe-azi a luat sfârșit.
S-a potolit până și marea,
Și valurile-au amuțit.

S-a încheiat dar, mă frământă
Același gând ca de-altădat':
Din rodul muncii mele cruntă
Eu Ție, Doamne, ce Ți-am dat?

O rugăciune spusă-n grabă?
Ceva versete ce-am citit?
Când pentru firea pământească
Tot ce-am avut eu am jertfit ...

În alergarea mea nebună,
Iar am uitat să-Ți mulțumesc
Pentru o nouă zi cu soare,
Și că am harul să trăiesc.

E drept că m-am ferit de pofte
Și de păcate de-orice fel.
Însă, n-aș vrea, prin neveghere,
Să fiu un frate căldicel.

De merg mereu la adunare,
Și-ascult Cuvântul predicat,
Acestea-s lucuri ziditoare,
Însă, nu-s semn c-aș fi lucrat.

Ce am făcut azi cu talantul,
Pe care mi-ai încredințat?
Cu el am câștigat un altul?
Sau în pământ l-am îngropat?

Eu știu că aspru ești, Stăpâne,
Și când voi sta 'naintea Ta,
Aș vrea și eu să pot a spune
Că am lucrat spre slava Ta!

De-aceea dă-mi înțelepciune
Și Duhul Tău în orice zi,
Condu-mă Tu prin astă lume
Să nu mă clatin, orice-ar fi.

Și când ne vei chema acasă,
Și-n slavă ne vei îmbrăca,
Acolo-n patria cerească
Să stau și eu la dreapta Ta.

Deci umple-mi candela și vasul
Cu untdelemn sfânt și curat
Ca vegheator să aștept ceasul
Când sus la cer fi voi luat!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise