Slăvit să fie Domnul

Precum o-mpărăteasă
E luna ce lucește,
Suita ei aleasă
Pe boltă o-nsoțește.
Sunt stelele ce-n noapte
Așa frumos sclipesc...
Chiar dacă sunt departe
Îmi pare că-mi zâmbesc.
Trăsura lor așteaptă
Împărăteasa lună
Să plece mai departe
Dar ea nu se îndură.
Pare că mă privește
Și parcă s-a oprit
Din mers și îmi zâmbește
De sus, din infinit.
Așa parcă e cerul
Zici că nu s-ar sfârși...
Cum să-nțeleg misterul?
Cum pot a-l desluși?
Atâta știu, că totul
Are un Creator
Și că Acela-i Domnul,
Al meu iubit Păstor!
Cel care mă iubește
Chiar fiind în ceruri sus!
Cel care mă păzește
E Domnul meu, Isus!
El face să răsară
Și soarele în zori
Sau să apună iară
În alte joase zări.
Tot El face să crească
Și florile pe câmp
Și pomii să-nflorească
La glasul Său cel sfânt!
El binecuvintează
A mea copilărie,
Părinții mi-i veghează
De sus, cu-a Sa iubire.
Slăvit să fie Domnul,
Ocrotitorul meu,
Isus, Mântuitorul,
Fiul lui Dumnezeu!