text Poezii crestine

Părinți pentru copii; copii pentru părinți

de Emilia Dana Dinescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Părinții sunt în casa Ta, iubite, Doamne,
Te așteaptă în rugăciune zi de zi
Și așteaptă cu nesaț ei, ziua-n care
Pe ceruri, cu ai Tăi îngeri ai să vii,
Dar lacrimile curg din ochi și obrajii
Au brazde-n ei de cât au plâns pentru copii,
Căci ei la Tine au venit cu brațe goale
Și n-au alături și ai lor copii,
De aceea, ei se roagă și tot speră
Că până în clipa-n care ai să vii
Doar Duhul Tău mai poate să îi miște
Și să-i aducă în casa Ta pe ai lor copii.

Copii sunt în casa Ta, iubite, Doamne
Și-o rugă strigă întruna zi de zi,
Se roagă pentru cei ce le-au dat viață,
Căci știu că în curând Tu ai să vii
Și n-au părinții aproape lângă Tine
De aceea, strigă întruna neîncetat
Căci ei sunt cei care i-au mângâiat
Și i-au crescut doar cu sudoarea frunții,
Dar nu te-au vrut și mulți i-au renegat,
Dar ei mai speră și încă tot se roagă
Că harul Tău cât este pe pământ
Să-i mustre și să-i certe Duhul Sfânt
Și astfel să-i aducă în casa sfântă
Pe toți părinții de pe acest pământ.

Familii întregi nu sunt în adunare
Și toți se roagă zilnic pentru ai lor,
Mai speră și așteaptă ziua-n care
Vor fi cu toții în al Tău popor,
De aceea Doamne, nu încetează ruga
Părinților ce strigă ai lor copii
Și speră că vor fi în adunare,
Căci Tu curând pe ceruri ai să vii.
De aceea Doamne, nu încetează ruga
Și-n rugăciune-i punem pe părinți
Căci scurt e timpul, scurtă este clipa
Și har nu va mai fi, căci Tu nu minți.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iertare pentru curvie"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am citit articolul „Ce-i unește pe un bărbat și o femeie într-o căsătorie” și am fost cercetată și mustrată de Duhul. M-am căsătorit înainte să-L fi cunosc...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a făcut Isus după înviere între arătările Sale?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Evanghelii este scris că Isus, după înviere, S-a arătat ucenicilor Săi. Ce făcea Isus între arătările Sale?Evenimentul istoric al învierii Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu a vrut să-l omoare pe Moise (Exod 4:24-26)?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:La Exod 4:24-26 am întâlnit o întâmplare greu de înțeles. În timp ce Moise se îndrepta spre Egipt împreună cu familia sa, au ajuns într-un loc unde au răma...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este diferența între “poruncă” și “Lege”?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Care este diferența dintre Poruncă şi Lege? Să presupunem că erau trei copii într-o familie la care tatăl lor le-a interzis să deschidă ușa unei camere. Pr...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este cineva viu din cei ce au văzut pe Isus Hristos?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:În Evanghelia după Luca 9:27 este scris că unii din cei ce stăteau cu Isus nu vor muri pînă nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. A r...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce fel a împlinit Domnul Isus Legea și cum împlinim noi, ca și creștini, Legea?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a Lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus,...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Definiția păcatului potrivit cu 1 Ioan 3:4 (păcatul este fărădelege)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au obiectele energie spirituală?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Au obiectele energie?Presupun că întrebarea nu se referă la energia obișnuită pe care o are un obiect în dependență de compoziția chimică, ci la ener...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A fost Isus botezat cu botezul pocăinței?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:A fost Isus botezat cu botezul pocăinței? Botezul lui IsusBotezul lui Isus de către Ioan Botezătorul este unul semnificativ. Acest eveniment este mărt...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Muntele Templului: cui și cât a plătit împăratul David pentru el"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am o nelămurire cu privire la două versete din Biblie (2 Samuel 24:24 și 1 Cronici 21:25). Iată întrebările mele :În aceste două texte este vorba despre ac...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise