text Poezii crestine

Eu... sunt Baraba!

de Liliana Hiticaş
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Liliana Hiticaş
Privesc la gratiile groase
cum trec al vântului alai,
ce toată noaptea le suflase,
de parcă-ar fi cântat la nai.

Privesc la raza, ce domoală
se scurge-n temniţă, zgârcit
pe solul negru, ca de smoală
şi cu miros de mucezit.

E gol în jur, şi-n suflet noapte,
şi-un gând mă chinuie mereu,
perind un şir întreg de fapte
şi-n urma lor mă-ntreb: -Ce-s eu?!

Aştept verdictul să-mi semneze,
iar hotărârea n-o ignor,
căci după vechea noastră lege
doar moartea-i preţul de omor.

Dar stai, ce-aud în depărtare,
ce strigăte spre cer erup?!
Căci zumzăitul ia amploare
precum albinele în stup.

-Vrem pe Baraba, pe Baraba!!!
nebune gloatele răcnesc.
Şi îngrozit ascult silaba
ce-i repetată-n ritm drăcesc.

Şi simt că inima-mi tresare,
iar palmele se umezesc,
în neputinţă şi frustrare
doar răzbunări în gând mustesc.

Mă simt ca leul prins în cuşcă,
iar gloatele mă încolţesc,
orice strigare-i o biciuşcă
ce-adânc în suflet o primesc.

Ce pot să fac să am salvarea,
cum aş putea să trec calvarul?
Iar mugetul e tot mai mare:
-Vrem pe Baraba, vrem tâlharul!!

... Auzi şi tu acelaş sunet,
de-o uşă, ce-n ecou scânceşte?
Şi pasul greu, ce pare-un tunet,
care furtuna-mi prevesteşte?

Dar iată, solul mă priveşte
şi-n ochii lui citesc stupoare...
Îi simt dispreţul când şopteşte:
-Eşti liber, poţi să pleci tâlhare...

Eu, liber?! Simt că-mi creşte vlaga,
apoi uimirea ia asaltul:
-Dar... ai uitat?! Eu sunt Baraba!!
-În locul tău, azi, moare Altul...

-În locul meu?! Cine să moară?!
Ce schimb contrar între destine?!
Ce plan ocult se desfăşoară
şi... ce-a greşit mai mult ca mine?

Ce faptă-a provocat veninul
mulţimii, ce l-a condamnat?
Ce vină grea are Străinul?
-Străinul?! E nevinovat!

-Şi-atunci, de ce-I urât de gloate?
De ce-I scuipat şi judecat?
De ce I-au pus o cruce-n spate,
e-o vină-a fi nevinovat?!

-Nu,doar atât: vestea iertarea,
prin El - păcatul biruit.
Şi-aceasta I-a fost acuzarea,
că pân-la moarte i-a iubit!

* * *
Privind prin veacuri scena tristă
m-aplec smerit la tronul Său,
căci remuşcarea grea persistă:
ACEL BARABA, SUNT CHIAR EU...


Amin.
07.04.2009,Barcelona.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise