Moştenitori ai binecuvântării

Poezie dedicatã mirilor Cristina şi Loredan Copil, cu ocazia nunţii lor, la 14.04. 2018.

E zi de sfântã sãrbãtoare,
E zi de paisprezece-april,
Când Te rugãm cu adorare
Ca Duhul Sfânt sã Se coboare,
Sã lase binecuvântare
Peste familia Copil!

Pãrinţii mirilor, în rugã,
C-un dor în gând, cu duh umil,
Şi eu... a Ta umilã slugã,
Îndemn pe cei ce azi se-njugã
L-acelaşi jug, în cer s-ajungã,
Din drumul lui Satan sã fugã
Ca sã nu poatã sã distrugã
Altoi, ai viţei buturugã,
Noua familie Copil!

Douã perechi de ochi privesc
Înlãcrimaţi, rugând pe-Acela
Ce nu-i pãrinte pãmântesc
Da-i plac acei ce se smeresc,
Ce în credinţã stãruiesc,
Sã lase darul Sãu ceresc
Celor ce se cãsãtoresc;
Ei sunt pãrinţi şi vã doresc:
"Aprinsã fie-vã candela!"
Şi, daţi-mi voie sã citesc,
Numele lor sã-l pomenesc,
Sã ştiţi de cine vã vorbesc:
COPIL FLORIN, COPIL IONELA.

Mai vãd aici pe cineva:
Soţia, mama şi bunica,
Bunicul, soţul, cât şi tata,
Care-au venit din Mãgura
Acum şi-aici vor observa
Cum vei rãspunde cu un "DA";
Cu bucurie vor cânta
Cum cântã-n câmpuri turturica,
Pãrinţii tãi, ce-s fericiţi
Sã vadã fericirea ta:
POP AUGUSTIN ŞI VIORICA.

E primãvarã, e frumos,
Şi-a înflorit pe câmp sulfina;
Surâde cerul luminos
C-aduc în faţa lui Hristos
Tot ce-au mai drag, mai valoros,
O credincioasã, un credincios,
Pe Loredan şi pe Cristina!

Pãrinte preaiubit şi sfânt,
De vii sã-Ţi cercetezi grãdina,
Sã-ntrebi pe robii Tãi cum sunt,
Doi crini aleşi, în alb veşmânt,
Ce intr-acuma-n legãmânt,
Plecaţi cu faţa la pãmânt,
Aşteaptã tainic un cuvânt
Din partea Ta, Stãpâne Blând:
Sunt: Loredan şi cu Cristina!

Pe Loredan fã-l slujitor,
Purtând mereu cu el, lumina! ...
Cu Tine asemãnãtor,
Un untdelemn mirositor
De la Cerescul Negustor,
În rãni adânci pãtrunzãtor;
Pe demnitar, pe cerşetor
Sã îi asculte rãbdãtor:
La fel fã-o şi pe Cristina!

În hãrnicie şi în spor,
Cum zboarã prin livezi albina!
Sã auzim cã munca lor
E-un veritabil ajutor
La timp venit, nu-ntâmplãtor
Pentru sãrmanii din popor;
Cu toţii binevoitor,
Cum Loredan, aşa Cristina!

Cuvântul dat şi vorba lor,
Mai dulce decât nectarina.
Ca pana unui scriitor,
La viaţa lor referitor,
Scriind, sã le aducã stima!
Cãci el e prinţ moştenitor
Iar ea nu-i roaba, ci regina!
E-al cerului ambasador,
Iar ea e fiica, nu strãina!
Aşa-i dorim, o, bun Pãstor,
Pe Loredan şi pe Cristina!

Un fir de-argint, curat, bãtut,
Un fir lucrat cu mãiestrie.
Ţesut de când s-au cunoscut
Şi pânã-n ultimul minut,
Va face-un brâu, drept mãrturie;
La fel precum Boaz şi Rut,
- Pãrinţi de sfântã dinastie -
Iubirea, e argint în lut,
E un tãrâm necunoscut,
E-un dor al omului cãzut
Ce veacurile-a strãbãtut
Din preistoricul debut,
La cea din urmã cãsnicie!
Însã, e bine de ştiut:
Iubirea-i darul absolut!
Nu ce primesc. - Ce-ţi dau eu ţie!
Nu ce voi face. - Ce-am fãcut!
Practic vorbind... nu teorie;
Înscrisã-n ziua ce-a trecut,
Nu semnãtura pe hârtie!
Iubeşte, dar nu prefãcut
Şi zi: "Cu ce pot sã te-ajut
Dragul meu soţ. - Scumpã soţie?"
O, Doamne-ajutã-ne pe toţi
Sã fim un Iosif... o Marie!
Cristina-am vrea sã fie aşa
Şi Loredan... aşa sã fie!

Iar, când pe nori ai sã revii
Sã ne anunţi cã-i gata cina,
Ca sã îi duci în veşnicii
Pe-ai Tãi rãscumpãraţi copii,
În haine albe vrem a fi
Şi în vãzduh a ne-ntâlni
Cu Loredan şi cu Cristina!