Virtuos maestru al existenţei

Visez cu lacrimi scurse pe cearceaf
Plăcerea simţului din ochiul deşteptat
Ce nu mai vede în noapte un epitaf,
Ci raze arzând şi voaluri ce-au dansat.

Desculţi mi-s paşii ce-n inimi păşesc,
Dar doar o inimă şi-a aliniat
Fiorii arzând, şi-un drum împărătesc
Pentru ai mei paşi desculţi în ea a creat.

Mă duce până în faţa senectuţii
La Cel ce universuri a creat
Să văd că nu etăţii, ci virtuţii
Tribut în veşnicii şi plată a dat.

De aceea virtuos Maestru al existenţei,
De acum cu reverenţă în faţa Lui
Îi voi spune, şoptindu-i că prezenţei
Divinei Sale vieţi cu dor eu mă supui.