Vernisaj

Azi Dumnezeu mi-a dat răbdarea fântânilor cu apa-naltă
În care soarele de-amiază secătuit privirea-şi scaldă
Şi pribegia prin cuvinte, vlăstare ale nemuririi,
Ce mărturie îmi stătură în sfânta taină a iubirii.
Cu picături de iasomie sărate ca nisipu-n mare
Desţelenit-am ne-nţelesul acordurilor de chitare.

Azi cuferele se umplură cu gândul anilor-lumină,
La umbra stelelor pământul tăcea pe muzică divină.
Când teii părăsiţi de floare îşi lasă braţele să cadă,
Îmi împletesc nemărginirea cu punţile dintr-o arcadă,
Iar curcubeul, o ghirlandă legată-n zâmbet printre nori,
Separă ploile pictate din ochii dulcelor culori.