text Poezii crestine

Trec anotimpuri

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Nu am cerut nimic mai mult vieții,
Decât să-mi dea iubire, sănătate,
Anii frumoși din timpul tinereții,
M-au amăgit, că le-oi avea pe toate.

Iubirea am găsit-o, chiar la vreme
Și sănătatea-n trup mi-era avere,
Dar batrânețea face trupu-a geme,
Ușor, ușor, pierd dramul de putere.

Și ce m-aș face Doamne, fără omul,
Ce mi l-ai dat ca soț prin legământ?
Aș tremura-n furtuni la fel ca pomul,
Ce-și scutură frunzișul pe pământ.

Am spus un "da! " în ceas de bucurie
Și amândoi, prin Harul Tău divin,
Primit-am mirul sfânt de cununie
Și promisiunea unui trai senin.

Dar vai, adeseori pe cărăruie,
Călcam pierduți mai mult spre înapoi,
Căci nu vedeam drumeagul care suie,
Un pas era-nainte-n urmă doi.

Dar anotimpuri trec și niciodată,
Nu se va-ntoarce vremea de atunci,
Pentru greșeli, ne iartă, Doamne Tată,
Căci am gândit că fi-vom veșnic prunci.

Mai dă-ne forța de-a urca cărarea,
Mână în mână, eu și dragul meu,
În ultim ceas, când cheamă depărtarea,
Să mergem amândoi la Dumnezeu.

Și norii grei, ce-am adunat când firea
Era pe tron, alungă-i Doamne Sfinte,
Căci pocăiți, dorim nespus sfințirea,
Mai mult decât pot spune în cuvinte.

Îți mulțumim! A Ta-ndurare iartă,
Păcatul tinereții săvârșit,
De-om mai greși, Te rog, acum ne ceartă,
Ca să pășim curați în infinit!

Anii s-au dus dar tâmplele cărunte,
În inimă și gând au pus un jar,
Să-naintăm spre plaiurile sfinte,
Purtând cu noi o cruce și-un calvar.

08/07/13, Sînpetru Mare, TM- Lucica Boltasu








Cele mai recente resurse creștine scrise

"Să nu treceți peste ce este scris" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Deschidem Cuvântul lui Dumnezeu cu gândul de a rămâne fideli învățăturilor Sale. Este important să nu depășim limitele a ceea ce este scris în Scriptură. Așa cum am citi...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Frica de Domnul" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Pace și Domnul să vă binecuvânteze. În mesajul anterior, am discutat despre conceptul de a te naște din nou și despre importanța sămânței, care este sămânța lui Dumnezeu...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrurile de sus, o taină care la inima omului firesc nu s-au suit" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Pace, Domnul să vă binecuvânteze. Mă gândeam să vorbim despre valorile ce se regăsesc în Împărăția lui Dumnezeu, valori care trebuie să le cunoaștem cu toții pentru...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Pacea lui Hristos la care ați fost chemați să stăpânească în inimile voastre" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Pace. Domnul să vă binecuvinteze pe toți. O sa incep cu o intrebare. De ce am venit la Dumnezeu? Ce căutăm? Cum am răspuns chemării care ne-a fost făcută? Să vedem la ce...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Împărăția lui Dumnezeu, o taină pentru cei mai mulți" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Pace. Domnul să vă binecuvinteze pe toți. Ne-am gândit zilele acestea să avem o întâlnire pentru un studiu mai amplu al Bibliei, pentru a cunoaște mai bine Cuvântul...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Curăția din Biserica care este Trupul lui Hristos" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la Romani Capitolul 8 O să citim versetul 28 si 29:”Pe de altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce i...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"În ziua judecății omul da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care l-a rostit" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la Geneza capitolul 1 la versetul 26 și 27: ”Apoi Dumnezeu a zis Să facem om după chipul nostru. După asemănarea noastră.” Să reț...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Rolul suferinței în planul lui Dumnezeu de desăvârșire al omului" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Am auzit cu toți un mesaj care s-a concentrat pe suferința Domnului Isus. De ce a suferit Domnul Iisus si de ce ar fi aceasta chemare si pentru noi ca să îi urmăm exempl...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii odihna și liniștea pe vecie" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la Matei, capitolul 11. Să citim de la versetul 28 și 29: ”Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Lua...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Rolul părintelui duhovnicesc în Biserica lui Hristos" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Cu ajutorul Domnului vom cerceta Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la rolul mădularelor în Biserica lui Hristos, și în mod expres ce relație trebuie să fie între părintel...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise