Toamnă, tu când vii la noi

Toamnă, tu când vii la noi
Pomii începi să ni-i despoi,
Prin lunci, florile desfoi
Și-n nori mohorâți, greoi
Tot văzduhul îl înmoi...
Berzele spre sud le-alungi,
Nopțile le faci mai lungi,
În schimb roade ne aduci
Și belșug prin pomi și nuci,
Pe ogoare-n câmp, prin vie...
Și până în zarea cenușie;
Dor, speranțe, bucurie,
Freamăt, zumzet, veselie
Și splendoare argintie...
Într-un nimb de nostalgie,
Așezi toate în armonie...
Ești o minune adevărată
De Tatăl Ceresc lăsată,
Să ne faci viața minunată.
Tu, Îl slăvești neîncetat
Pe Domnul ce ni te-a dat!
Dar, cum nici eu n-am uitat
Că Domnul merită lăudat,
Cu tine-acuma mă unesc
Și pe Domnul-L preamăresc,
Îi cânt, Îl laud și-I mulțumesc
Pentru tine, dar ceresc,
Pentru haru-acesta mare
Și orice binecuvântare!

Zaragoza 15/10/2012
de Ioan Hapca (Ionică)