text Poezii crestine

Slava Tie Doamne!

de Stănulescu Mircea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Stănulescu Mircea
Slavă Ţie Doamne!

Slavă Ţie Doamne, în cer şi pe pământ
Printre heruvimi şi îngeri serafimi,
Printre cei ce-ascultă, de al Tău cuvânt
Şi îşi iau din el pace şi lumini.

Slavă Ţie Doamne, pentru Fiul Tău
Prin care ne ierţi, ne numeşti copii,
Care a închis, gura celui rău
Şi ne-a scos din mâna, cruntei lui robii.

Slavă Ţie Doamne, pentru că ne chemi
Martori ai dreptăţii şi iubirii Tale,
Spui la fiecare: ”Tu să nu te temi,
Eu îţi sunt sfârsit şi-nceput de cale”! .

Slavă Ţie Doamne, Tu ai scris demult
Legi şi judecăţi, ni le-ai pus în faţă,
Când privim la ele să ne fie scut
Între rău şi bine, pierzare şi viaţă.

Slavă Ţie Doamne, ai murit pe lemn
Când eram străini şi nemângîiaţi,
Nici nu cunoşteam, al Tău bun îndemn
Să îţi fim surori şi iubitori fraţi.
-------------------------------------------------
Pentru gândul păcii şi al biruinţei
Învingând păcatul cu-a lumii robie,
Pentru ca ne-ai dat, puterea credinţei
Slavă Ţie Doamne, slavă mereu Ţie! .

Pentru mântuire, dar al tuturor
Fiind pentru oameni mărturie vie,
Ca ei să Îţi spună, când se nasc şi mor:
“Slavă Ţie Doamne, slava a Ta să fie!”.


Pentru mila, har, iubire, răbdare
Speranţa-nvierii, pacea-n veşnicie,
Fară întuneric şi apus de soare
Slavă Ţie Doamne, slava a Ta să fie! .

Slavă Ţie Doamne, slavă şi iar slavă,
Se aude glasul îngerilor sfinţi,
Slavă Ţie Doamne, slavă şi iar slavă,
Răspunde-ntr-un glas cor de mântuiţi.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise