text Poezii crestine

Să fim cu inima curată!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Să fim cu inima curată!
(dupa Psalmul 73)


Acei ce-au inima curată
Iubiți sunt toți, de Dumnezeu
El, numai lor li se arată
Mereu Îi apară de rău

Când mă uit la fericirea
Pe care toți cei răi o au
Iar mi se tulbură privirea,
Numai cu Domnu aș vrea să stau

Al lor trup e plin de grăsime
Și mândria îi slujește
În viață tot le merge bine
Inima li se înveselește

Râd și vorbesc cu răutate
Până la cer gura-și înalță,
Ei, nu au pic de bunătate
Nu își arată dreapta față

Și mai mereu ei se întreabă
De Dumnezeu Îi mai iubește?
Și nu vor deloc ca să creadă
Căci Domnul, aspru-i pedepsește

Ei, au mereu doar fericire
Deși în răutăți aleargă,
Nimica, în a lor gândire
Nu îi convinge, c-or să piardă.

La viața lor m-am tot gândit
Și am vrut mereu să înțeleg
Nimica, n-am descoperit
Cu Domnul, eu voiesc să merg

Eu, inima mi-am curățit
Și mâinile mi le-am spălat,
Dar, de cei răi sunt des lovit
Deși mă simt, nevinovat

M-am tot trudit să înțeleg
Dar nicicum, nu am reușit
Am tot dorit sa pot să văd
Și cred, că poate am greșit

Căci soarta celor răi e scurtă
Ei, stau în locuri lunecoase,
În ei au răutate multă
Și-a lor fapte sunt urâcioase.

Tu, într-o clipă-I nimicești
Te lepezi și de chipul lor,
Faptele lor le pedepsești
Căci Tu, ești Domnul domnilor

Întotdeauna ești cu mine
De mână, Tu m-ai apucat
Cu Tine eu voi merge bine
De rele, voi fi apărat

Eu, bucurie am în Tine
Ești stânca și puterea mea,
Doresc să fi mereu cu mine
Doar Ție, mă voi închina.

Amin

Câmpia Turzii, 8 august 2011

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise