text Poezii crestine

Să chemăm, numele Lui!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Să chemăm, numele Lui!
(dupa Psalmul 105)


Pe Domnul să Îl lăudăm
Numele Lui să Îl vestim
Și a Lui nume, să-L chemăm
De-a Lui minuni, noi să vorbim

În cinstea Lui noi să cântăm
Cu Numele-I să ne fălim
Și fața Lui să căutăm
Spre Domnul nostru, să pornim

El, face semne minunate
Cu gura judecă, rostește,
El, peste tot vrea să arate
Și tot ce spune se împlinește.

Făgăduințele Își ține
Și legămintele făcute,
Avram și Iacob au mers bine
S-au înmulțit, pe nevăzute

Față de Avram a jurat
Sămânța lui, s-o înmulțească
Și Canaanul i-a fost dat
Pe veci, ca să îl stăpânească.

Poporul Său l-a apărat
Prorocii, de rău i-a ferit
Cu foametea s-a răzbunat
Pe Iosif, rob l-a rânduit

Și el a fost strâns, pus în fiare,
Până când vremea s-a împlinit
Și i-au pus lanțuri la picioare
De tot, Domnul l-a izbăvit

Pedeapsa de Iosif primită
S-a preschimbat în măreție
Mărirea, i-a fost dăruită
Și-a regelui, împărăție.

Israel și cu neamul lui
Cu toții, s-au dus în Egipt
Asta a fost voia Domnului
Poporul lui, s-a înmulțit

Ei, mulți și tari au devenit
Asupritorii s-au schimbat,
Cu timpul, pe ei i-au urât
Dar Domnul lor, semne le-a dat

Negură, întuneric, noapte,
El, peste toate a făcut
Și cu păduchi, muște și broaște
Domnul casele le-a umplut

Lăcuste multe, în grămadă,
Tot au mâncat, iarba din țară,
Grindină, foc, ca să se vadă
Moarte a dat, ca ei să creadă.

Cu nori groși i-a acoperit
Și cu pâine i-a săturat,
Cu multa carne i-a hrănit
Apă din stâncă, lor le-a dat

Și le-a dat multă bogăție
Și mult pământ să stăpânească
Ei, fiii Domnului să fie
Legile Lui, să le păzească.

Amin

Câmpia Turzii, 5 septembrie 2011

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise