text Poezii crestine

Psalmul 56

de Marin Mihalache
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marin Mihalache
Ai grijă de mine, Doamne,
Dumnezeul meu iubit,
Că duşmanii vor să-mi piardă
Sufletul neprihănit.

Ṣtiu că îmi urzesc capcane
Cu păienjeniş de gânduri
Ṣi au vrut să îmi ia viaţa
De la mine-n multe rânduri.

Că doar astfel trag nădejde
Să-şi găsească lor scăpare
Când mânia lor 'i-aprinsă
Precum focul în cuptoare.

Toată ziua cei potrivnici
Duc război pe-ascuns cu mine
Însă eu nu mă tem, Doamne,
Mă încred de-acum în Tine.

Ṣi atuncea şi vrăjmaşii
Se dau înapoi când ştiu
Că-mi ţii partea mea în luptă
Ṣi că-Ţi sunt chiar Ţie fiu.

Când cu Domnul eu mă laud
Ṣi Cuvântul Său cel sfânt
Ce îmi mai pot face mie
Nişte oameni pe pământ?

Sunt străin în astă lume
Lacrimile pribegiei
Tu le muţi din valul mării
Drept în Cartea veşniciei.

Dumnezeule, dă-mi zile
Şi în inima-mi bolnavă
Toarnă mirul bucuriei
Să-Ţi cânt imnuri noi de slavă.

Tu m-ai izbăvit de rele,
De căderi şi de robii,
Să trăiesc şi după moarte
Pe tărâmul celor vii.

Dacă mă încred în Domnul
Ṣi-n Cuvântul Său cel sfânt
Ce îmi mai pot face mie
Nişte oameni pe pământ?

Copyright © 2017

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cucurigu, cucurigu" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine  Cucurigu, cucurigu Cucurigu, cucurigu,S-a-mprăștiat pe lume frigu.Vine toama, vine iarnaȘi pe urmă prămăvara. Cucurigu, cucuriguAșa trece viața noastră....
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce este un apologet creştin? Studiu biblic
Apologetul este persoana ce se angajează în mod regulat în studiul şi practica "apologeticii". La rândul ei, apologetica este studiul şi practica apărării unui sistem de crezuri, în cazul nostru, al c...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Estera 3: Un Dumnezeu care permite ca poporul Său să aibă duşmani"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrisePoporul lui Dumnezeu, a avut întotdeauna duşmani. Este adevărat că aceştia şi-au manifestat ostilitatea faţă de copiii Domnului, diferit, în funcţie de contextul istoric sau p...
de Marga Buhus 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Cu Isus în odaia de sus" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine  Cu Isus în odaia de sus Acolo-n odaia de susS-au strâns ucenicii cu Isus,A fost o masă de PașteCu Taine și Sfinte Povețe. S-a-mpărțit între toți un paha...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Estera:2 Un Dumnezeu care nu ne dă socoteală totdeauna de ceea ce face"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scriseCartea Estera este o carte despre providenţa lui Dumnezeu. Evenimentele pe care le descrie, sunt un exemplu grăitor, despre modul minunat în care Dumnezeu ştie să poarte de gr...
de Marga Buhus 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Consecinţele căderii omului în păcat Studiu biblic
Omul, ca fiinţă creată, era bun. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, în cunoştinţă, neprihănire şi sfinţenie. Ei bine, dar, dacă Dumnezeu l-a creat pe om bun, cum se face că acum toţi oamenii su...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce rămâne după moarte?" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine  Ce rămâne după moarte? Cât ar strânge fiecarePe pământ aici sub soare,Toate rămân aici la moarte,Cum e scris în Sfânta Carte. Geaba vrem s-avem palate,N...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Moartea şi starea intermediară Studiu biblic
Escatologia este un termen derivat din grecescul „eskaton”, care se referă la ceea ce numim în mod obişnuit „lucrurile din urmă” sau „lucrurile din viitor” – acele lucruri care sunt lăsate la urmă şi...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Credinţa şi pocăinţa. Darurile lui Dumnezeu sau roade ale voinţei libere Studiu biblic
Să vorbim pentru un moment, despre cazul ipotetic al fraţilor gemeni, Jerry şi Ed. Dacă mărturia biblică asupra condiţiei omenirii decăzute este să fie crezută (şi dacă suntem creştini trebuie să fie...
de Maida Buhai 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Trăire și simbrie" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine  Trăire și simbrie Tot omul caută astăziSă trăiască ca un pașă,Își fac casă lângă casăVor bogați să fie toți. Nu contează niciodatăCă n-au timp să stea a...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise