text Poezii crestine

Psalmul 19

de Marin Mihalache
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marin Mihalache
PSALMUL 19

Ne spun spun de slava Lui şi cerul şi pământul,
Oceanele, lumina, şi soarele şi vântul.

Din cer a-ntins un cort pământului sub soare
Ţesut cu-nţelepciunea luminii arzătoare.

O zi istoriseşte minunea şi la fel
O noapte dă la alta de ştire despre El.

Ṣi-acestea făr’ ca foşnet să fie auzit
Ṣi totuşi El se-aude şi clar şi desluşit.

Luceafărul ce-aşteaptă de când se înnoptează
S-apară iarăşi luna, cereasca lui mireasă.

Răsare la un capăt al lumii şi apune
Pe celălalt cu-aceeaşi lumină să-ncunune.

Ṣi legea Lui e viaţă şi viaţa e iubire
Ṣi sufletul scânteie şi dor de nemurire.

Cuvântul plin de har al Domnului e sfânt
Prin El se-nţelepţeşte tot omul pe pământ.

Ṣi calea Lui e dreaptă şi fără de prihană
Prin nor El în pustie dă pustnicilor mană

Frica de Domnu-i sfântă, este înţelepciune
Iar judecata Lui e adevăr, minune.

Legile-s mai de preţ ca aurul curat
Mai dulci decât e mierea din fagur picurat.

Ṣi fiindcă robul Său le-a ascultat smerit
Acel ce le păzeşte de El e mântuit.

Dar cin-şi poate şti greşeala-n neştiinţă
De-aceea-Ţi cerem Doamne, nădejde şi credinţă.

Iartă-mi păcatul, Doamne, pe care nu mi-l ştiu
Te rog după cuvântul iubitului Tău Fiu.

Păzeşte ca mândria să nu mă stăpânească
Dă-mi duhul ascultării şi liniştea cerească.

Ca eu fără prihană nevinovat ca sfântul
Să îţi slujesc doar Ţie cu fapta şi cuvântul.

Primeşte-mi rugăciunea ce Ţi-o înalţ mereu
Căci Tu eşti, Doamne, stânca, izbăvitorul meu.

Copyright © 2016 Marin Mihalache

Cele mai recente resurse creștine scrise

Apocalipsa capitolul 6 – Prima pecete: Calul alb (31-100 d.Ch.) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (vers.1.2)IntroducereScena descrisă în capitolele al patrulea și al cincilea ale „Apocalipsei” este impresionantă. Atmosfera din fața tronului lui Dumnezeu este plină...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 6 – Cele șapte peceți – Considerații generale - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Cele șapte peceți reprezintă un tablou cuprinzător al Bisericii creștine de-a lungul veacurilor, începând cu timpul primei veniri a Domnului Christos și până la a doua...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 5 – Cartea cu șapte peceți - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 5,1‑14)Considerații generaleViziunea tronului lui Dumnezeu, redată în capitolul 4 al „Apocalipsei”, se continuă în capitolul 5, având de data aceasta în centrul...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 4 – Viziunea tronului lui Dumnezeu - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 4,1-11)Considerații generaleCapitolele patru și cinci din cartea Apocalipsei reprezintă un „interludiu” între scrisorile adresate celor șapte biserici (cap.2 și...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos)(cap. 3,14-22)Privire de ansambluIată-l pe imaginarul „poștaș” al Apocalipsei îndepli...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX)(cap. 3,7‑13)Privire de ansambluFiladelfia reprezintă penultimul popas în marele „drum” al „Apocalip...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII)(cap. 3,1‑6)Privire de ansambluLa aproximativ 80 km distanță de Tiatira și la est de Efes se află ruinel...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV)(cap. 2,18-29)Privire de ansambluDupă ce părăsește Pergamul, itinerariul „poștașului Apocalipsei” continuă...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V)(cap. 2,12‑17)Privire de ansambluÎn itinerariul parcurs de imaginarul „poștaș al Apocalipsei” se află și oraș...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III)(cap. 2,8‑11)Privire de ansambluOrașul turcesc Izmir, cu cele peste 1,7 milioane de locuitori ai săi, se în...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise