Psalmul 116

Tu, Doamne, mi-ai auzit glasul și-ai primit cererea mea,
Spre adânca groapă-a morții Te-ai plecat spre-a mă salva.
Doar Tu ți-ai plecat urechea când spre ceruri am strigat
Și de legătura morții și păcat m-ai dezlegat.

Când eram o pradă scumpă a necazului, durerii,
Și simțeam în mine frica și pericolul căderii,
Când lacrime fără număr pe obraz se prelingeau
Că păcate multe, grele de Tine mă despărțeau...

Atunci Te-am chemat pe Tine ca să-mi vii în ajutor
Și-am strigat să-mi fii și mie, Tu, Isus, Mântuitor.
O, ce mare bucurie, când spre min' Te-ai aplecat
Și-am văzut că plin de milă, doar Tu ești. Ce minunat!

O, suflete al meu, tresaltă, căci mult bine ți-a făcut
Căci te-a ridicat la viață când tu erai jos, căzut!
Și ziceai: "O, iată, sunt nenorocit de tot!
Și credință nu mai am și să mă ridic nu pot... "

Către El înalță acum-al izbăvirii sfânt pahar
Căci El bun a fost cu tine revarsând atâta Har
Și împlinește juruința ce-ai făcut-o-n fața Lui
Când ți-a ispășit păcatul și doar Lui să te supui.

Nu uita de mulțumire nicio clipă pe pământ
Și-n necazuri și-n ispite, pân' ajungi în cerul sfânt.
Căci e-o jertfă ce-i plăcută când o-aduci 'naintea Lui
Deci, suflete-al meu, adu lauda și cinstirea Domnului!

Amin

14 noiembrie 2020