O lacrimă. Darul perfect

Ce poţi să-i dai lui Dumnezeu
Din ceea ce El n-a avut?
Cel ce-a creat un curcubeu
Şi deasupra lui a şezut

Când universu-a măsurat
Cu al Lui ochi şi-a Sa privire,
Ce oare-n viaţă n-a aflat
Să-i aparţină în strălucire?

Aur? Palate? Nestemate?
Într-o clipită le-a creat,
Şi infinit mai multe poate
În univers să fi aşezat.

Sunt banii? Searbădă hârtie
Nu-i trebuie, căci tot e-al Lui,
De la început, din veşnicie.
Ce poţi să-i dai, ca nimănui

Să nu-i vină a te lepăda
Că un dar prea mic ai găsit
Creatorului tău a-l da?
În ce ambalaj învelit

Poate să fie darul tău
Ca să stârnească încântare
Nu doar în cel bun, ci orice rău
Să vadă că de ales nu are,

Ci-i obligat să te onoreze
Pentru cadoul ce i-ai dat
Celui ce-i vrednic să primeze
În viaţă, fiindcă-i Împărat?

O lacrimă. Sau mii şi miliarde
De lacrimi ce rostogolesc
În ele dragostea ce arde
În timp ce spre Domnul ţâşnesc!

Nu-i lacrima dispreţuită
Când Celui ce este Împărat
În dragoste Îi e dăruită.
Deci ea-i cadoul preferat

Pe care El nu l-a avut
Şi nu poate să îl creeze,
Chiar de putere a avut
Universuri să genereze.

Lacrima ce curge în iubire!
Pentru aceasta au existat
Lacrimi în inimi şi-n simţire,
Ca daruri El să fi aflat

De la cei care n-au nimic
Şi n-ar putea să-i răsplătească
În niciun fel, nici chiar un pic
Din viaţa ce pot s-o primească.

O lacrimă. Darul perfect
Eu Domnului l-am dăruit
Şi numai ea îmi arde în piept
Când n-am putut să-i fi vorbit.