Nestrămutata mea dorință

Arc peste timp, între Geneza 1 și Apocalipsa 22

Universul plin de stele, soarele, luna, pământul
Fură din nimic făcute prin poruncă de la Sfântul.

Tot ce mișcă-n lumea noastră, plante, pești, viețuitoare
Fu făcut în șase zile și i se dădu suflare.

Iar când totul a fost gata, Dumnezeu privi la ele
Și, văzându-le perfecte, a știut să nu Se-nșele.

Dumnezeu făcu și omul ca o culme genială
A creației divine, fără pată ori greșeală.

El i-a dat în stăpânire tot ce pân-atunci făcuse
Arătând fără tăgadă forța dragostei nespuse.

Dar din rea neascultare, omul cel fără greșeală
A căzut într-a Satanei rea și crudă amăgeală.

Însă Dumnezeu iubise tot ce mâna Lui crease
Și ne-a dat o Mântuire pentru tot ce se stricase.

A trimis pe Domnul Păcii, pe Isus Hristos Preasfântul
Ca să spulbere păcatul și să curețe pământul.

El veni pe lumea asta ca un prunc fără putere
Și ducând o viață simplă cunoscu din plin durere.

După ce-și sfârși lucrarea, luând păcatele pe cruce,
Ne-a promis un loc și nouă-n Casa unde El se duce.

Nu știu, însă, câți vom merge sus, în Patria Cerească
Și de-om auzi vreodată o cântare îngerească,

Dar ce știu este dorința de-a purta crucea iubirii
Și prin ea s-ajung în ceruri, sus, în culmea fericirii.

Astăzi vin la Tine, Doamne, căci Tu m-ai făcut pe mine,
Și Te rog, arată-mi drumul când va fi s-ajung la Tine,

Căci decât o viață simplă și murdară pe pământ
E mai bine-o veșnicie fericită-n cerul sfânt.