text Poezii crestine

Ne-ai dat izbândă

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
NE-AI DAT IZBÂNDĂ

Tată sfânt ne-ai dat izbândă
În necazuri mari și mici
Când dușmani au stat la pândă
Planul lor ai vrut să-l strici.

Când săgeți au fost trimise
Să producă-n noi rupturi
Alte uși au fost deschise
Și-am primit întărituri.

Ne-ai păzit în vremuri grele
Fără ajutor n-am fost
Cu privirea către stele
Înțeles-am sfântul rost.

În situații disperate
Nu ne-ai lăsat îndurerați
Ne-ai dat imbold către Cetate
Și ne-ai făcut în har bogați.

De-am fost cuprinși de întristare
Tu ai venit ne-ntârziat
Și ne-ai adus despovărare
O, fii în veci glorificat!

De n-ai fi fost cu noi pe cale
Să dai provizii zi de zi
Am fi avut lămpile goale
Și ne-am fi dus spre zări pustii.

Azi împletim cununi superbe
Din biruințe sufletești
Și chiar dacă necazul fierbe
Simțim îndemnuri sufletești.

Ne-ai dat victorii fără plată
Și știm că iar o să ne dai
Ca Tine nu e nimeni, Tată
Să lumineze-al nostru trai.

George Cornici/15 Aprilie, 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina crestina: Unitatea si Triunitatea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Categorie: Doctrine crestineDumnezeu Și-a revelat în Scripturi atât unitatea esenței, cât și triunitatea Persoanei Sale.35. Ce se înțelege prin unitatea lui Dumnezeu?Unitatea lui Dumnezeu este calitat...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina crestina: Atributele morale ale lui Dumnezeu Doctrine crestine
Categorie: Doctrine crestineCare sunt principalele atribute morale ale lui Dumnezeu?„Atributele morale sunt acele afirmări necesare ale esenței divine care implică calități morale” (H.C.Thiessen). Din...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina crestina-Atributele naturale ale lui Dumnezeu Doctrine crestine
Categorie: Doctrine crestineCare sunt principalele atribute naturale ale lui Dumnezeu?„Atributele non-morale (naturale) sunt acele afirmări necesare ale esenței divine care nu implică calități morale”...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina crestina-Atributele lui Dumnezeu Doctrine crestine
Categorie: Doctrine crestineCe sunt atributele lui Dumnezeu?„Atributele lui Dumnezeu sunt acele calități esențiale care țin de natura Sa și care revelează în exterior această substanță” (F.H.Barackman...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina crestina-Doctrina despre Dumnezeu Doctrine crestine
Categorie: Doctrine crestine1.„Scripturile ne oferă revelația Dumnezeirii eterne, care S-a revelat pe Sine ca un Dumnezeu, existând în trei Persoane – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; distincte dar indiviz...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Voi țineți cheile Împărăției lui Dumnezeu-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciMAT 16:19  Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”MAT 23:1...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Intră în slujba Domnului (Isaia 6:1-8)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciISAIA 6:1 În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cuvântul (EVR 4:12)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciEVR 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Rugăciunea (Iosua 7:6-13)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciIOSUA 7:6-13 Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărâ...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudini în fața Cuvântului lui Dumnezeu (Marcu 12:28-34)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciMAR 12:28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toat...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise