Miorița Creștină

Vai, turmele mele de vise-s pe moarte
Pe malul tăcerii pasc ierburi deșarte.

Beau apa coclită-a uitării plângând
Cu gura uscată ca floarea în vânt.

E tristă mioara cu bocet în grai
Străin e pământul și poarta spre rai.

E apa sălcie, Păstoru-I departe,
Cernită e zarea cu brâuri de moarte.

Noptarea în lume e însăși un iad
Din ceruri urnite, luminile cad.

E seară târzie, Păstorul e sus
O, vino degrabă mărite Iisus.

Ce sete adâncă și noapte de groază
Icoana Fecioarei la schit lăcrimează.

Păstorul Se-ntoarce, mireasa-I vândută
Și turma-I în vale demult coborâtă.

Vai, cin’ne va unge osânda cu mir?
Vai, cin’ne adună cenușa-n potir?

E Mielul ce vine, e Mielul frumos –
Păstorul Luminii, Hristos.

Din cer de la Tatăl, Păstorul iar vine
Să-și numere turma cu El în lumine.

Din rana Lui curge tot sânge și apă
Și turma cea blândă cu foc o adapă.

Și-adună iar turma pe-o gură de plai
Iisus e Păstorul, Cuvântul Lui, rai.

Acolo nu-s lacrimi, nici umbre, nici vânt
Nici vise rebele, nici prunci lăcrimând.

Nu-i ziuă, nici noapte, nici zori, nici apus
Lumină la toate e Insuși Iisus.

Lumină e Mielul de-a pururea viu
Căci turma-I trecută de-acum de pustiu.

Pe-altarul de jertfă e Mielul frumos –
Păstorul Luminii, Hristos.

Copyright © 2017 Marin Mihalache