text Poezii crestine

Lăudaţi-L pe Domnul!

de Stănulescu Mircea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Stănulescu Mircea
Lăudaţi-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul,
El a făcut pământul, izvoarele şi marea
A întins ceru-albastru şi i-a ţesut lumina,
A adunat ţărâna şi-a pus în ea suflarea,
Din sămânţă a crescut trunchiul şi rădăcina.

Lăudaţi-L pe Domnul,

Viaţa care e-n Sine ne-a oferit-o-n dar
Noi să ne bucurăm de soare, flori şi munţi,
Să gustăm mierea dulce şi pelinul amar
De când râdem copii până plângem cărunţi.

Lăudaţi-L pe Domnul,

Pentru noi a chemat şi a-ntrupat Cuvântul
Numindu-L cu dreptate şi putere: Hristos,
Să ne cureţe trupul, să ne înalţe gândul
Umplându-le mereu cu-al dragostei prinos.

Lăudaţi-L pe Domnul,

Ziua este aproape, El vine şi nu tace,
Înconjurat de îngeri, de foc şi răzbunare,
Să dea celor ce cred mult aşteptata pace
Iar celor răzvrătiţi o veşnică pierzare.

Lăudaţi-L pe Domnul,

Cu gândul îndreptat spre harul Lui divin,
În minte şi în suflet ce e bun şi frumos,
Despărţiţi de păcat şi al lumii destin,
Lăudaţi-L pe omul şi-al nostru Domn Hristos.

„Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit
ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut
cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”. (Apoc. 14:7).




Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise