text Poezii crestine

Iubiți suntem Doamne!

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Iubiți suntem Doamne! În orice moment,
Ne ești călăuză şi far,
Când glasuri Te cheamă, Tu vii, ești prezent,
Măreț este Doamne-al Tău har!

În brațe ne porți când e pasul greoi,
Ne treci peste văi de suspine,
Ce bine e Doamne când ești Tu cu noi,
Chiar dacă pășim prin rovine!

Doar Tu ne ridici cu blândețe Isus,
Nu cerți și nu judeci căderea,
Chiar dacă în suflet avem doar apus,
Tu știi să aduci mângâierea!

Pui raze de soare și rouă și flori,
În gândul ce vrea ca să plece,
În duh Tu ne-așezi un pastel de culori
Și sfinte porunci, care-s zece!

Tu, astfel, transformi nepăsări și tristeți,
Ne schimbi pe de-a-ntregul viața,
Putem iar zâmbi când noi dimineți
Cu soare ne mângâie fața!

Ce dacă mai doare-un țepuș rătăcit?
Ne ține mai strâns lângă Tine!
Când ochii deschidem în nou răsărit,
Strigăm: "Bine-i Doamne cu Tine!"

Căci pleoapa căzută în moarte sau somn,
Doar Tu poți deschide Preasfinte!
Ce har să ne dai înc-o zi, dragă Domn,
Iubesc ale Tale cuvinte!

Prin ele am viață, prin ele mă-nalț
Şi zbateri devin încântare,
Cu râvnă și pace eu zilnic mă-ncalț,
Vestind dragostea Ta jertfitoare!

Ne-ajută Isuse să fim plini de rod!
Cândva, toți am fost un Baraba!
Puteam fi pe cruce sau pe eșafod,
Dar nu Te-ai jertfit Tu degeaba!

Păcatul și vina ne-ai luat, Domn iubit,
Să fim oameni noi, prin credință,
În sângele-Ți sfânt ne-ai spălat, curățit,
Schimbat-ai întreaga ființă.

Ce har, ce iubire ne-a dat Dumnezeu,
C-a privit înspre noi înc-o dată,
Când El îmi vorbește: "Tu ești fiul Meu!",
Exclam: Te iubesc, sfinte Tată!

26/09/17, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Șapte beneficii ale respectării Sabatului-Sabat Sabat
Categorie: Sabat„El le-a zis: «Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat».” Marcu 2:27 Ființele umane au nevoie de odihnă. Nu putem scăpa de nevoia de o pauză și am înnebuni cu to...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Șapte beneficii ale respectării Sabatului-Adventist Adventist
Categorie: Adventist„El le-a zis: «Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat».” Marcu 2:27Ființele umane au nevoie de odihnă. Nu putem scăpa de nevoia de o pauză și am înnebuni cu toți...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce este învierea?-Studiu biblic Adventist
Categorie: AdventistDacă ai pierdut vreodată o persoană pe care ai iubit-o foarte mult, s-ar putea să te întrebi dacă o vei mai vedea vreodată. Vestea bună este că nu trebuie să ne întrebăm. Bibl...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cei morți ne pot vorbi?-Studiu biblic Adventist
Categorie: AdventistExistă un anumit tip de tristețe care ne însoțește atunci când privim fotografii vechi.Nu numai că fantoma lui Samuel era conștientă și se putea comunica cu ea, dar se pare că știa...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Moartea, doliul și viața de apoi-Studiu biblic Adventist
Categorie: AdventistBiblia spune multe despre moarte și despre modul în care ne afectează pe noi, în calitate de ființe umane. Mai mult, ideea de moarte nu se oprește la moartea propriu-zisă. Mintea n...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Originea morții-Studiu biblic Adventist
Categorie: Adventist După căderea omului în păcat, moartea face în mod firesc parte din viața într-o lume afectată de păcat. Dar ea nu a fost niciodată în planul lui Dumnezeu. Deși știm că t...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Potrivit Bibliei, ce este sufletul?-Studiu biblic azs Adventist
Categorie: Adventist- Adventistii de ziua a saptea - studiu biblic adventistPotrivit Cuvântului lui Dumnezeu, după ce a fost creat, Adam a devenit un suflet viu atunci când trupul lui, făcut de Dumnez...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Unde mergem când murim?-Studiu biblic Adventist
Categorie: Adventist Întrebarea referitoare la ce se întâmplă după ce murim a bântuit omenirea timp de secole și, cu cât auzim mai multe teorii, ci atât mai mult se pare că răspunsurile sunt învă...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina crestina: Doctrina despre soteriologie-doctrina despre mantuire Doctrine crestine
Categorie: Doctrine crestineCe se înțelege prin mântuire?Termenul „mântuire” apare atât în VT, cât și în NT:În Vechiul Testament:· yasha – eliberare, slobozire, a face loc pentru ceva, care:– poate ve...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina crestina: Doctrina despre Domnul Isus Hristos Doctrine crestine
Categorie: Doctrine crestineDoctrina despre Domnul Isus Christos include atât studiul Persoanei Sale (Christologie), cât și al lucrării Sale (Soteriologie).Ce se înțelege prin preexistența Domnului Is...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise