text Poezii crestine

Învierea Domnului pentru noi este

de Constantin Sferciuc
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc


Învierea Domnului pentru noi este
Puterea Divină ce moartea biruieşte
Ea e cea mai minunată şi bună veste
Căci Dumnezeu pe toţi vii, ne doreşte.

Invierea Domnului Isus ne dovedeşte
Că viaţa şi din moarte din nou se ridică
Când porunceşte Dumnezeu ea biruieşte
Căci puterea vieţii se înalţă într-o clipă.

Când Isus pe cruce în chinuri a murit
Nimeni nu se aştepta la vre-o înviere
Dar Dumnezeu care atât de mult ne-a iubit
La înviat pe El, prin marea Sa putere.

Cuvântul Său are putere foarte mare
El vindecă bolnavi şi pe cei ce mor
El învie pe morţi şi le dă valoare
Şi pentru El e totul simplu şi uşor.

De aceia noi acum, să privim la înviere
Căci să murim şi să înviem ne e sortit
Ea ne ridică dintre morţi cu a ei putere
Şi Dumnezeu ne face vii ,căci ne-a iubit.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina crestina-Atributele lui Dumnezeu Doctrine crestine
Categorie: Doctrine crestineCe sunt atributele lui Dumnezeu?„Atributele lui Dumnezeu sunt acele calități esențiale care țin de natura Sa și care revelează în exterior această substanță” (F.H.Barackman...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina crestina-Doctrina despre Dumnezeu Doctrine crestine
Categorie: Doctrine crestine1.„Scripturile ne oferă revelația Dumnezeirii eterne, care S-a revelat pe Sine ca un Dumnezeu, existând în trei Persoane – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; distincte dar indiviz...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Voi țineți cheile Împărăției lui Dumnezeu-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciMAT 16:19  Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”MAT 23:1...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Intră în slujba Domnului (Isaia 6:1-8)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciISAIA 6:1 În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cuvântul (EVR 4:12)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciEVR 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Rugăciunea (Iosua 7:6-13)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciIOSUA 7:6-13 Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărâ...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudini în fața Cuvântului lui Dumnezeu (Marcu 12:28-34)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciMAR 12:28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toat...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Trăiește o viață nouă (Efeseni 4:17-32)- Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciEFES 4:17-32 Iată, dar, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fii...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Biserica lui Isus Hristos (1Corinteni 12:12-31 )-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de predici1COR 12:12-31 Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Chipul Domnului în noi (Efeseni 4:17-32)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciROM 8:29 Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai m...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise