Îmi ridic mâinile spre cer

Îmi ridic mâinile spre cer,
Spre Tine, Domn al îndurării,
Căci doar la mila Ta mai sper
Milos și sfânt Corăbier,
Acum în ceasul încercării.

Tu, Te înalți mai sus de cer
Căci ești puternic, sfânt și mare,
Dar și cobori și-mi zici să sper
Și nu mă lași în drum să pier,
Nici să mă clatin pe picioare.

Aproape ești de cel zdrobit
Și nu-i disprețuiești povara.
Te-apleci oricând la cel smerit,
Când vine sincer și căit,
Gata să îi ridici ocara.

Mai minunat, mai bun, mai drept,
Nu-i nimeni, Domnul meu, sub soare,
De aceea-n taină Te aștept
Cu-n foc și-un dor aprins în piept
Și stau mereu în ascultare.