text Poezii crestine

Iertarea dușmanului

de Emilia Dana Dinescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

De multe ori, noi suntem cei nedreptățiți
Și în genunchi cădem și ne rugăm fierbinte
Ca Tu să ne răzbuni, să-i pedepsești pe răzvrătiți
Dar, după aceea noi vedem că suntem fără minte.
Căci chiar de-am fost răniți, pățit-am nedreptate,
Tu ne-ai ferit de rele și ne-ai păzit de toate
Chiar dacă inima din piept ne-a fost prea grav rănită
Să ne gândim la jertfa ce pe cruce a fost făcută.
Să ne gândim, Isuse, la crucea ce-ai purtat,
La jertfa fără seamăn în care Tu te-ai dat
S-avem putere Doamne, ca și noi să iertăm
Căci altfel, noi iertare deloc nu merităm
De aceea, drag Isuse, să nu fim răzvrătiți
Chiar dacă pe astă lume suntem nedreptățiți,
Să îngenunchem smeriți în sfântă rugăciune,
Să cerem îndurare, să cerem o minune
Si-a Ta iertare Doamne, s-o cerem pentru acei
Ce ne-au rănit anume, căci ei sunt mielușei
Ce-au rătăcit de turmă și nu mai au păstor
Dar Tu îi chemi pe nume și îi tot chemi cu dor
De aceea, drag Isuse, ajută-ne să fim
Așa cum ne-ai cerut, dușmanul să-l iubim,
Să ne rugăm cu lacrimi și vorbe dulci să-i dăm
Sa îl iertăm Părinte, greșeala s-o uităm.
Să nu uităm Părinte, că noi suntem greșiți
Și vrem a Ta iertare, să fim cu ai Tăi sfinți
Ajută-ne Părinte, ca ruga să înălțăm
Din inimă fierbinte pe toți să îi iertăm.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise