text Poezii crestine

GLORIA DIVINĂ

de Cristian Neamțu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristian Neamțu
Lăudat să fie Cel care lumea a creat,
Dela atomul mic pân' la astru-ndepărtat,
Lucrând cu pasiune și cu măiestrie
Încât totu-n astă lume să fie-n armonie!

Domnul Dumnezeu este-așa de înțelept
Încât tot ce face El este sfânt și drept!
Nici chiar Universul ce e nespus de mare
Nu-I cuprinde-nțelepciunea fără de hotare!

Înălțat să fie Cel ce-a trăit pe Pământ
Învățând pe toată lumea din al Său Cuvânt!
Nici chiar în momentul când Satan L-a ispitit
El nu a căzut și n-a păcătuit!

Domnul Dumnezeu este-așa de sfânt
Încât întregul cer, către ast Pământ,
Proclamă slava Lui s-audă lumea toată,
Să primească-oricine vestea minunată!

Preamărit să fie Cel ce bolnavi tămăduiește,
Acel ce pe săraci îi îmbracă și-i hrănește,
Acel ce pe ai Lui, pe drumul lor spre Viață,
Îi călăuzește și le-oferă siguranță!

Bunătatea Lui cea mare e mult mai glorioasă
Decât aurul cel scump, decât piatra prețioasă,
Încât ea este-n lume ca o falnică lumină
Ce-I revelează slava - prezența Lui divină!

Preaslăvit să fie Cel ce pe credincioși păzește,
Acel ce greutăți și necazuri biruiește!
Nici Satan nu poate sta împotriva Celui mare,
Împotriva Celui sfânt și plin de splendoare!

Pentrucă Cel măreț este-atotputernic,
Cuvântul Lui cel sfânt este viu și veșnic,
El e Cel ce-acolo sus, în ceruri, locuiește,
El e Cel ce-n înălțimi veghează și domnește!

Haina cea divină pe care Cel Prea-nalt
O poartă-n înălțimi ca haină de-mpărat
E slava lui cea mare care strălucește
În întreaga-mpărăție în care El domnește!

Binecuvântat să fie Cel ce s-a jertfit
Și-așteaptă cu răbdare ca cel ce-i rătăcit
Să-I cadă azi la piept ca un fiu iertat
Ca sufletul lui scump să fie-n veci salvat!

Iubirea Celui care dăruiește Salvarea
Este-așa profundă, mai profundă decât marea!
Iubirea Celui care înnoiește duhul
Este-așa înaltă, mai înaltă ca văzduhul!

Domnul Dumnezeu este-așa de minunat,
El e Soarele etern și veșnicu-mpărat!
Dar mai mult de-atât, El îi este Tată
Celui ce-I urmează Calea-adevărată!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise