text Poezii crestine

Focul Duhului Sfânt

de Berbec Ion
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Berbec Ion
Focul Duhului Sfânt

Focul Duhului Tău Sfânt,
Doamne, fă-L să ardă-n mine
Orice faptă, orice gând
Ce lucrează doar ruşine

Pune-L Doamne, să-mi aprindă
Haina vieţii-zdrenţuroasă
Şi-a mea inimă plăpândă
Fă-o Doamne, a Ta casă

Fă-L să-mi lumineze faţa
Cu Cuvântul Tău cel Sfânt
Şi a Fiului povaţă
Să mă smulgă din pământ

Fă-L să-mi rupă legătura
De plăcerile de-o clipă
Şi întinde-Ţi, Tată, mâna
Doar de Tine să am frică

Fă-L ca să-mi atingă gura
Cu aprinşii Tăi cărbuni
De Isus să spun întruna
'Celora, ce sunt ,,nebuni,,

Fă-L ca să-mi ajute-n toate
Orişiunde voi umbla
Să vestesc vieţii, moarte
Morţii,-învierea Ta;

Toarnă-L Tată peste mine,
Uns să fiu din cap în talpă
Ca să laud al Tău Nume
Şi oricine să Te vadă

Varsă-L Doamne din belşug
Peste-a vieţii mea umblare
Şi al Fiului Tău jug
Să îmi fie desfătare

Să mă ştiu condus de El
De-al Tău Duh al învierii
Spre eternul vieţii ţel
Risipind amurgul serii.

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"“…painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi…” Matei 6: 11
Categorie: Editoriale crestine Daca ai paine si apa e gata masa. Si painea o avem, si apa o avem, slava Domnului ! Painea cea de toate zilele este rezultatul muncii noastre si demonstratia clara...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"“…si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; …” Matei 6: 12
Categorie: Editoriale crestine A fi iertat e un folos ! Daca te gandesti ca o greseala, o rana, un pacat facut fata de semenul tau te urmareste si te apasa greu, afirmatia se explica de la sine....
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
“…şi nu ne duce în ispita…”Matei 6: 13"
Categorie: Editoriale crestine “…şi nu ne duce în ispita…”Matei 6: 13Această cerere din Rugăciunea Tatăl nostru ne plasează în mijlocul unui subiect care necesită multă rugăciune pentru a fi înţe...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"“…ci izbaveste- ne de cel rau…” Matei 6:1 "
Categorie: Editoriale crestine “…ci izbaveste- ne de cel rau…” Matei 6: 13Cu totii avem parte in lumea aceata si de ceea ce este rau. Oameni rai, planuri rele, vremuri rele, vorbe rele, etc. Dinc...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
“…Caci a Ta este imparatia si puterea si slava"
Categorie: Editoriale crestine “…Caci a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin !” Matei 6: 13Rugaciunea Tatal nostru se incheie in cel mai frumos mod cu putinta. Dumnezeu Tatal prime...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roadele Duhului : Dragostea"
Categorie: Editoriale crestine “Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea,…”Galateni 5: 22Cand Duhul Sfant isi face lucrarea intr- un om, se intampla acolo miracole dumnezeiesti. Natura veche es...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roadele Duhului : Bucuria"
Categorie: Editoriale crestine Roada Duhului, dimpotriva este: “…bucuria,…” Galateni 5: 22In viata celui credincios nu trebuie sa fie nici un eveniment sau circumstanta care sa- I distruga bucuri...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roadele Duhului : Pacea"
Categorie: Editoriale crestine “Roada Duhului, dimpotriva, este: …pacea…” Galateni 5: 22Nevoia de pace este strigatul disperat al multor inimi. Nici bogatia, nici educatia, nici placerile nu pot...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roadele Duhului : Bunătatea"
Categorie: Editoriale  crestine Roada Duhului, dimpotrivă, este: “…bunătatea…”Galateni 5: 22Cuvântul bunătate apare în mai multe cărţi şi paragrafe ale Bibliei. El este folosit în legătură c...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Roada Duhului - Facerea de bine"
Categorie: Editoriale crestine “Roada Duhului, dimpotrivă, este: …facerea de bine…”Galateni 5: 22Facerea de bine este acea calitate pe care o găsim într- o persoană orientată şi călăuzită de dori...
de Marga Buhus 11 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise