text Poezii crestine

Ești Domnul cel adevărat!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Ești Domnul cel adevărat!


Te simt în soare, în natură,
În aerul pur și curat,
În cel ce spune cu a sa gură
Cuvântul Tău cel minunat,

Te simt în tot ce mă înconjoară
În apa bună care-o beau,
Te prețuiesc ca pe o comoară
Pe care-o am și n-o mai dau,

Te simt în tot ce ochiul vede,
În pomul falnic, plin de floare,
Te simt în inima ce crede
Că al Tău sânge, I-a dat valoare,

Te simt în toată frumusețea
Pe care o văd în jurul meu,
În bunătatea și noblețea
Ce-o ai în Tine, Domnul meu!

Te simt în valul înspumat
Și-n bolta mândră și înstelată
În sângele care l-ai dat,
În jertfa Ta, cea minunată

O Doamne, câtă măreție
Văd zi de zi în jurul meu,
Tu Le-ai creat, mărire Ție
Tu, ești al nostru Dumnezeu

Slăvit ești prin tot ce-ai creat
Măreț ai fost, măreț vei fii!
Ești Domnul cel adevărat
Ce împărățește în veșnicii!

Amin

Câmpia Turzii, 5 februarie 2016


Cele mai recente resurse creștine scrise

Îndemnuri pentru a fi un martor al Domnului în mijlocul lumii nemântuite (Tit 3:1-7) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise Tit 3:1. Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, 2. să nu vorbească de rău pe nimeni...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul pregătit (1 Petru 1:10-13) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  1 Petru 1:10. Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor s...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Începutul celei de-a doua călătorii misionare, călăuzire, împotrivire și biruință (Fapte 16:1-40) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  INTRODUCEREÎn textul de astăzi apostolul Pavel împreună cu Sila pornesc în a doua călătorie misionară, străbătând cetățile Siria și Cilicia ajung l...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Încercarea credinței (Iacov 1:1-4) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Iacov 1:1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate! 2. Fraţii mei,...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Înălţarea Domnului la Cer (Fapte 1:9-14) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Fapte 1:9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. 10. Şi, cum stăteau ei...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța priorității în viața de credință (Matei 6:31-33, Luc.14:26) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  ”Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. T...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța înțelegerii valorii Trupului și Sângelui Domnului (Ioan 6:51-58) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Ioan 6:51. Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Importanța dialogului și apropierii de oameni în mărturia creștină (Ioan 4:4-30) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Ioan 4:4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Împietrirea inimii (Evrei 3:13) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  Evrei 3:13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelă...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Împărăția păcii (Isaia 11:1-9) Predici crestine
Categorie: studii biblice, predici scrise  1. Împărăția Păcii este instaurată de Odrasla promisă, de Dumnezeu vers 1. Apoi o Odrasla va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va...
de Adina Copos 27 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise