text Poezii crestine

Ecclesiastul sau Propovăduitorul Cap.VIII – Nestatornicia vieţii

de Marin Mihalache
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marin Mihalache
Cine este înţelept
Vede-n toate-nţelepciune
Faţa i se luminează
După faptele lui bune.

El rămâne înaintea
Judecăţilor supus
Şi de toate cele rele
Îl fereşte chiar Iisus.

Chiar în clipa crunt-a morţii
El găseşte izbăvire
Şi în veacul care vine
Se îmbracă-n nemurire.

Fericirea este Domnul
Şi cei ce se tem de Sfântul
Pe cei răi şi cu păcate
Îi acoperă pământul.

Zilele le sunt ca umbra
Şi se risipesc în van
Ce folos c-adună dânşii
Viaţa-ntreagă ban cu ban?

Şi-am văzut că omul singur
Cât ar face pe-nţeleptul
Lucrurilor de sub soare
Nu le va afla secretul.

Va căta în lung şi-n lat
Cât e-n lună şi în soare.
Omului nu-i este dat
Cheia lumii viitoare.

Cerul sfânt este o taină
Care nu se poate spune
Omului plin de păcat
Şi gol de înţelepciune.

Pe pământ este lăsat
Să găsească vieţii rostul
Să se spele de păcat
Să-şi ridice adăpostul.

Să trudească însetat
După apa vieţii, vie
Să nu fie-n deci statornic
Întru nestatornicie.

Copyright © 2017 Marin Mihalache


Cele mai recente resurse creștine scrise

"M-am născut la sat" - Poezie Poezii crestine
Categorie: Poeziii creștine M-am născut la sat M-am născut la sat,În pat cu strujac,Nu-mi este rușine,Ci am bucurie. Mama a cusutLa război de țesutPoneve frumoaseȘi pături colorate.&nbs...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Femeie, ești cunună" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine Femeie, ești cunună Femeie, ești cununăDe Dumnezeu creată,De preț și necesarăÎn lumea minunată. Ești ca o grădinăCe ne dă mereuIubire și speranțăȘi-ajutor la...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Familia creștină" Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine Familia creștină Familia creștinăDin Sursă Divină,Bărbat și femeiePrin bune și rele. Soț și soțieCa una să fie,Plini de iubireȘi credincioșie. Exemplu în...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"De ziua ta prințesă" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine De ziua ta prințesăAndreea, scumpă fiică,Iubită ești de mică.De ziua ta, din nouRugăm pe DumnezeuSă-ți dea binecuvântareȘi multă sănătate,Protecție și-nțelepciune,Lumin...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Copilărie de copil" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine Copilărie de copil Am avut şi noi copilărie,Cu joacă, trântă, bucurie,Pe izlaz cu vaca la păscut,Bătând lopta până-n asfințit. Ne-am jucat scunsa-n bătătură,A...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Copii și-amintiri" - Poezie creștină Poezii crestine
Categorie: Poezii creștine Copii și-amintiri Micuță, te port cu mine-n inimă,Copila mea de aur și smarald,Te port în amintiri ca o copilăȘi-aș vrea să-ntorc al roții timp. Iar tu, copil...
de Adina Copos 20 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Laodicea"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:14.22)Biserica din Laodicea este singura Biserică din Noul Testament, despre care Domnul Isus a afirmat că îi este greaţă, deoarece aceasta se afla în starea pe...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Filadelfia"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:7-13)Biserica din Filadelfia este supranumită: ,,Biserica uşilor deschise” deoarece acestei Biserici Domnul Isus i-a spus următoarele cuvinte: ,,iată ţi-am pus î...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Sardes"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: predica scrisa(Apocalipsa 3: 1-6)Cel mai cumplit diagnostic pe care l-am putea primi, din partea Domnului Isus, este cel pe care l-a primit Biserica din Sardes: ,,îţi merge numele că trăieş...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Tiatira"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:18-29)Societatea post-modernă în care trăim, şi-a pierdut interesul pentru cultură şi cercetare, cuvintele ei de ordine fiind ,,senzaţie şi experienţă”. Oamenii...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise