text Poezii crestine

Dragoste de frați

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Atât de mult Tu mă iubești,
Isuse drag și-mi dăruiești,
Atâtea binecuvântări,
Ce vin mereu, din depărtări,

Oceane nu pot să despartă,
O dragoste ce frații poartă,
În inimă pentru cei mulți,
Căci glasul lor Tu îl asculți,

Tu-ai pus în inimile lor,
Un foc aprins și sfânt fior,
De-a fi mereu, mereu aproape,
De cei ce plâng. Nici văi, nici ape,

Nu pot să fie stăvilar,
În fața munților de har,
Ce-ai hărăzit. De-aceea eu,
Te preamăresc, Sfânt Dumnezeu,

Nu-Ți lași copiii în necaz,
Ștergi lacrima de pe obraz,
Cu mâna Ta, înlături norii,
În răsărituri aduci zorii,

Din razele calde de soare,
Reverși lumină și culoare,
Iar eu, aflat în al Tău har,
Mă rog, să nu fie-n zadar,

Jertfirea lor și dăruirea...
Ce minunată e trăirea,
Când ști că sunt surori și frați,
Ce de Duh Sfânt sunt cercetați

Și fără-a sta prea mult pe gânduri,
Revarsă bucurie-rânduri,
Ca niște pluguri, pe ogoare,
Ce lasă-amprenta în răzoare,

Prin sânge sfânt suntem legați,
De Tatăl, binecuvântați,
De-aceea Doamne, slova mea,
Îți preamărește dragostea!

28/05/13, Barcelona -Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Rolul suferinței în planul lui Dumnezeu de desăvârșire al omului" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Am auzit cu toți un mesaj care s-a concentrat pe suferința Domnului Isus. De ce a suferit Domnul Iisus si de ce ar fi aceasta chemare si pentru noi ca să îi urmăm exempl...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii odihna și liniștea pe vecie" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la Matei, capitolul 11. Să citim de la versetul 28 și 29: ”Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Lua...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Rolul părintelui duhovnicesc în Biserica lui Hristos" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Cu ajutorul Domnului vom cerceta Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la rolul mădularelor în Biserica lui Hristos, și în mod expres ce relație trebuie să fie între părintel...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise În relația noastră cu Domnul Isus, Scriptura ne vede în mai multe ipostaze. Suntem văzuți ca ucenici, ca robi, ca frați ai Domnului și ca logodnică a Lui. El este Stăpân...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Să fim smeriți cum a fost Domnul Isus" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Să deschidem Cuvântul Lui Dumnezeu la 1 Ioan, Capitolul 2. O să citesc versetul 6, pagina 1199: “Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și El, cum a trăit Isus....
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Căile Domnului" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Haideți să deschidem Cuvântul Lui Dumnezeu la Exodul capitolul 33. O să citim de la versetul 13. “Acum, dacă am căpătat trecere înaintea ta, arată-mi căile tale, atunci...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Îndelunga răbdare" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Vom încerca să studiem împreună Roada Duhului, care, după cum am menționat anterior, cuprinde nouă aspecte sau calități. Imaginați-vă că suntem în clasa a 8-a și avem no...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Evlavia este folositoare în orice privință" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Să ne îndreptăm atenția către Cuvântul lui Dumnezeu, deschizând la Tit capitolul 2, unde vom citi începând cu versetul 11 până la versetul 13: “Căci harul lui Dumnezeu,...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Mare este taina evlaviei" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise O să vorbim despre o trăsătură de caracter a Domnului Isus, trăsătură pe care trebui și noi să ne-o însușim. Să citim din Evrei capitolul 5 pentru a vedea această trăsăt...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Urmăriți pacea și sfințirea" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise În Evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetul 27, citim: “Vă las pacea, vă dau pacea Mea; nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimân...
de Adina Copos 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise