text Poezii crestine

Domnul mântuiește Sionul!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Domnul mântuiește Sionul!
(dupa Psalmul 69)


Doamne, apară-mă acum
Și de ce-i rău, mă ferește,
În prăpastie m-afund
Apa, rău mă năpădește

Gâtlejul mi se usucă
Iar ochii mi se topesc,
Durerile mă apucă
Dar eu la Tine privesc.

Cei tari vor ca să mă piardă
Și îmi cer ce n-am furat,
Nebunia lor e oarbă
Vor ceia, ce n-am luat

Ocară port pentru Tine
Pentru frați sunt un străin,
Pe obraz îmi pun rușine
Și în suflet au venin.

Când Te ocărăsc pe Tine,
Toate cad asupra mea,
Ei, vorbesc urât de mine
Hulă, aduc asupra Ta

Rugăciune eu rostesc
Știu, că Tu ești bunătate
Dar, ei mă batjocoresc
Și eu le îndur pe toate

Doamne, vreau să îmi răspunzi
Bunătatea Ta e mare
Tu, din cer, știu mă auzi
Vreau să fii a mea scăpare

De vrăjmași mă izbăvește,
Să-mi dai mereu ajutor,
De adâncuri mă ferește
Să mă duci din calea lor

Înspre mine să privești
Cu îndurarea Ta cea mare,
Tu poți să mă izbăvești
Să nu mai primesc ocare.

Ocara, inima-mi frânge
Și-mi aduce boală grea,
Întristat sufletu-mi plânge
Aștept Doamne, mila Ta

Aștept multa mângâiere,
Să nu-mi dai oțet să beau
Și-n loc de mâncare, fiere,
Cu cei răi, nu vreau să stau

Varsă-Ți peste ei mânia,
Răzbunarea Ta aprinsă,
Lasă peste toți urgia
Mintea, rău le e aprinsă

N-aibe parte de-îndurare
Cartea vieții să n-apuce,
Pentru ei, eu sufăr tare
Tu, la moarte îi poți duce

Numele-Ți voi lăuda
Și în veci Te pomenesc
Eu, onoare Îți voi da
Și veșnic Te preaslăvesc.

Domnul, este drept și bun,
Pe cei oropsiți ascultă
Toate, Lui, I se supun
Ne dă bunătate multă

Sionu-l va mântui
Va fii-n a Lui stăpânire
Pe Iuda o va zidi
Va fii a Lui moștenire.


Amin

Câmpia Turzii, 2 august 2011

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise