Din veşnicii ai pus în mine dorul

Iubitul meu, Te-aştept de multă vreme,
Să îmi treci pragul, să mă strângi la piept,
Suspin şi plâng şi sufletul îmi geme,
Nu încetează-n rugă să Te cheme,
Vino Isuse, vino, Te aştept!
Din veşnicii ai pus în mine dorul
De-a Te dori, de-a Te iubi, Isus,
Când nu ştiam, nu cunoşteam fiorul,
Ce l-a trimis prin Duhul Sfânt Odorul,
Eu Te-aşteptam cu sufletul răpus.

Mă afundam în sfere glaciare...
Înconjurat de sori şi galaxii,
Căutam frenetic elixirul care,
Să-mi dea un strop din forța creatoare,
Căci nu ştiam ce-nseamnă "a trăi"!
Şi nostalgii mă cuprindeau cu sila,
Prin ancestrale zone-eram mereu,
În zbor ascet mă atinsese Mila
Ce-n Duhul Sfânt a-nfiripat idila
Şi duhul mi-a lipit de Dumnezeu.

Am cunoscut chemarea Ta, Iubite,
Am lăcrimat ştiind că mă iubeşti,
Am cunoscut din vorbele-Ți şoptite,
Că rugile-mi acum sunt răsplătite
Şi că Tu vrei Isus, să mă sfințeşti.
Din veşnicii ai pus în mine dorul
De-a Te dori, de-a Te iubi, Isus,
Când nu ştiam, nu cunoşteam fiorul,
Ce l-a trimis prin Duhul Sfânt Odorul,
Eu Te-aşteptam cu sufletul răpus.

Şi ai venit, Ființă minunată,
În inima-mi pribeagă ai intrat,
Ai pus în ea o dragoste curată,
N-am să Te las ca să mai pleci vreodată,
Iubitul meu, fii binecuvântat!
La rândul Tău, binecuvântă-mi zorii
Şi-amurgul ce îmi spune că-ntr-o zi,
Vor apărea în viața mea şi norii,
Anii s-or duce-n zbor precum cocorii
Şi floarea vieții se va veşteji.

Binecuvântă clipa cea rămasă
Şi tâmpla ce ninsoare-a adunat,
Pasul târşit ce merge către Casă
Şi pâinea ce mi-ai dat zilnic pe masă,
Pe toți acei ce-n urmă am lăsat.
Să porunceşti furtunilor să tacă
Şi vântului să-mi vină-n ajutor,
Când jalnic răsuna-va-n văi o toacă,
Doar voia Ta în toate să se facă,
Căci eşti etern, iar eu sunt muritor.

Să mă cuprinzi în dragostea Agape,
Aşa cum ai făcut din prima zi,
Când mâini de lut țărâna o să-ngroape,
Cu Tine voi păşi Isus, pe ape
Şi-apoi ne-om înălța în veşnicii.

21/01/15, Barcelona -Lucica Boltaşu