text Poezii crestine

De ura lumii îmi e teamă....

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
De ura lumii imi e teamă... .
(dupa Psalmul 55)


Ascultă Doamne ruga mea
Și ale mele cereri multe,
Ascultă-mi Doamne inima,
De mine, Tu nu Te ascunde

Eu, rătăcesc neliniștit
Și pentru vrăjmași mă frământ
Nu vreau să fiu nenorocit
Ei, sunt mereu în al meu gând.

De ura lumii-mi este teamă
Și spaima morții mă cuprinde
Frica de ei, o iau în seamă
Fiori, în inimă-mi se aprinde

Aș vrea să zbor dacă-aș putea,
Odihna, ca să mi-o găsesc
Și de cei răi m-aș depărta
Chiar în pustiu, să locuiesc

Mi-aș căuta un adăpost
Ca de furtuni să mă feresc,
Și aș fugi să-mi caut rost
Aș vrea odihnă, să-mi găsesc.

Tu Doamne, cu puterea Ta
Pe cei răi să îi risipești,
Pe înșelători nu Îi lăsa
Pe al meu dușman, să-l nimicești!

Și nu mă tem doar de dușmani
Chiar prietenul, e contra mea,
În Casa Ta mergeam de ani
Ca împreună a ne ruga

Tu Doamne, să mă izbăvești
De răutatea lor mă scapă,
Din calea lor să mă ferești
Și pacea, înspre mine îndreaptă.

Eu, către Tine strig mereu,
Oftez și gem de multe ori,
Iar al meu glas, bun Dumnezeu
Tu Îl auzi și mă înconjori

Din lupta cu cel rău mă scapă
Și dă-mi putere să răzbesc,
Căci jurământul, el îl calcă
Tu, să-mi dai pacea, să trăiesc.

Smerenia mea mereu s-o vezi,
Tu, stai pe scaun de domnie
Vorbele gurii să le crezi
Căci Tu, rămâi în veșnicie

Pe cei ce calcă legământul
Tu Doamne, să Îi pedepsești
Dulce li-e gura și cuvântul
Din calea lor, să mă ferești.

Eu Doamne, cred numai în Tine
Știu că Tu nu mă vei lăsa
Și milă vei avea de mine
În Tine, veșnic voi spera!

Amin

Câmpia Turzii, 2 august 2011

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise