text Poezii crestine

Cristalul cerului

de Toma Coca
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Toma Coca
Cristalul cerului
Aș vrea al cerului cristal,
în mii de cioburi să se spargă.
Să fie cale liberă spre Domnul,
și porţile larg, cerul să-mi deschidă;
Iar eu, să stau în poarta larg deschisă
și să aştept, să cadă peste mine,
cioburi din binecuvântarea sfântă,
trimise de Tine din înălţime.

Să laşi Isuse câte-un ciob
din fiecare roadă a duhului;
Să pătrundă-n inima de rob
și pulbere să se facă-n mine.
Iar Tu Isuse, meşter bun și iubitor
să-mi poleiești pereții inimii;
Aşa voi arăta tuturor
că roadele Duhului le port cu mine.
Un ciob, din fiecare roadă
îmi este îndeajuns ca toţi să vadă
un creștin ce te urmează pe Tine.

Isuse, meşter bun, nu mă dezamăgi.
Te rog lucrarea să Ți-o termini.
Pe pereţii inimii, poleiţi cu roadele,
Cu dalta sculptează-mi poruncile;
Ca pe o pecete zidește-le-n suflet.
Să nu Te uit în al meu umblet.

Mă străduiesc să fiu la lucru
în fiecare zi, chiar de e greu.
O siguranță vreau din partea Ta:
Toarnă-n mine înțelepciunea
să ştiu cum să mă port la bine și rău
când sunt la lucru în câmpul Tău.
Vremile sunt cele din urmă:
război cu Satana şi fiii săi din umbră.

În fiecare zi mă străduiesc o Doamne,
să fiu creştinul care-ți place Ție.
Să demonstrez că port în mine
roadele și cu poruncile.
Şi chiar dacă eu, ultimul voi fi -
ce va păşi pe poarta mântuirii,
important va fi ca sufletu-mi
să trăiască în veșnicie,
alăturea de Tine.

AMIN.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise