text Poezii crestine

Chemarea

de Viorel Balcan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorel Balcan
Chemarea

Atunci când M-ai chemat,
În noaptea de april,
Mi-aduc Isus aminte,
Eram un biet copil.
Știam că Tu exiști
Dar nu știam anume,
Cum să mă rog la Tine,
Cum să Te strig pe Nume.
De multe ori priveam,
’Nainte să Te știu,
La chipu-Ți din icoană,
Ce îmi părea că-i viu.
Priveam din colț de odaie,
La Tine acolo sus,
Și nu înțelegeam,
Pe cruce cin’ Te-a pus.

Tot chipu-Ți zugrăvit,
Ce atârna în cui,
Cu apă și acuarelă,
Mi se părea că-mi spui,
Deși eram creștin
Nu îmi era îndeajuns,
Să cresc fără de Tine,
De fața Ta ascuns.
Priveam tăcut, timid.
Deși nu pricepeam,
Că Tu de fapt erai,
Afară lângă geam.
Și îmi băteai ușor,
La Tine să privesc,
Și-n casa mea de lut,
Atunci să Te primesc.

A fost doar începutul,
Unei chemări în noapte.
În vis Te-ai arătat,
Și Mi-ai vorbit în șoapte.
Mi-ai arătat că drumul,
Pe care merg e larg,
Magneți de întuneric,
Spre dânșii, (ei) mă atrag.
Te-ai oferit în schimb,
Din groapă să mă scoți.
Și mi-ai croit cărarea,
Din largul celor morți.
O haină și o sapă,
În mână Tu mi-ai pus,
Și lucrător în vie,
Tu m-ai făcut Isus !

Apoi am înțeles,
Că chipul Cel pictat,
Era chiar Răstignitul,
Ce-n vis, El m-a chemat.
Nu pot, și nu am cum,
De-ar fi ca să trăiesc,
Milenii, ca și munții,
Isus să-Ți mulțumesc.
De atunci, îmi tot arăți,
Prin toate Tu îmi spui,
Că nu mai sunt Isuse,
Orfan, al nimănui !

Viorel Balcan 23 martie 2013


Cele mai recente resurse creștine scrise

Chipul Domnului în noi (Efeseni 4:17-32)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciROM 8:29 Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai m...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Părtășia Bisericii (Efeseni 5:10-21)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciEFES 5:10-21 Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Sa ne lăsăm conduși de Dumnezeu (2Tim3:1-17)-Schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de predicaSunt trei factori care influențează viață omului credincios în vremurile din urmă1. PăcatulPăcatul în greacă (hamartia) înseamnă a greși ținta sau eșec faliment.P...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Trăiește o viață din belșug ( Ps 50:7-23 )-schita de predica Schite de predici
Categorie: Schite de prediciCum putem să trăim o viață din belșug?De ce nu avem o viață din belșug?Privind la textul citit observăm câteva atitudini negative :1. Închinarea a devenit un obicei pentru...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cei sase murdari-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineAndrei Wyzenbeek a fost un infocat ateu. El lucra la un atelier cu alti tovarasi. Sase din ei erau foarte murdari la imbracaminte, murdari la vorbe si murdari in comportare. D...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Povara insuportabila-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineRenumitul predicator al Londrei, CH. Spurgeon, vorbind despre starea sa dinainte de mantuire, a zis: „Cand am fost atins de Duhul Domnului, sub convingerea de pacat, am avut u...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Veniti la Mine-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineUn mahomedan, convertit la crestinism a cerut sa fie botezat. „De ce vrei sa fii crestin?”-l-a intrebat predicatorul T Bonford. El a raspuns „In Evanghelie este un verset care...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ateu convertit-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineAteul James Procter, barbat de seama al vremii sale, a crescut intr-o casa crestina, dar citind scrierile ateiste, care i se pareau cu idei moderne, a devenit un infocat ateu....
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Curata sau murdara-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineUn sot trebuia sa mearga intr-o audienta. El avea in mana o camasa, pe care o imbracase si seara trecuta. Se uita la ea, apoi intreba pe sotie : „Draga, ce zici de camasa acea...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Casa de argint-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: pilde crestineIntr-una din povestile lui Goethe se spune cum un pescar sarac avea un bordei din barne, dar intr-o zi ducand inauntru o lanterna magica, o lampa de argint, toata casa s-a fac...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise