text Poezii crestine

Cel mai frumos serial

de Cornel Jigau
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cornel Jigau
Cel mai frumos serial

Credinţa nu se fortifică
Vizionând seriale,
Ea se-ntăreşte citind în Scriptură,
Făcând plimbări în natură,
Admirând un cer plin de stele,
Privind în zbor rândunele.

Credinţa se-ntăreşte sus pe creste,
Iar Scriptura e cea mai dulce poveste ,
Istorie , literatură , geografie ,
Iar Cântarea cântărilor,
E cea mai minunată poezie.

Găseşti seriale mai reuşite
În Cronici şi Împăraţi,
În Samuel , Exod şi Daniel ,
Unde eroii de demult
Defilează pe dinaintea ta ,
Ai de la ei ce învăţa !

Dacă vrei fapte de vitejie
Citeşte despre vitejii lui David ,
Sau despre Samson ,
Dacă eşti amator de aventuri,
Imaginează-ţi serialul
De la curtea lui Solomon ,
Găseşti în Scriptură tot ce doreşti
Pierindu-ţi dorul de alte poveşti !

Iar în Apocalipsa poţi vizona
Spectacolul cel mai grandios ,
Vei găsi finalul cel mai frumos ,
Eroul principal fiind Domnul Hristos.
Poţi fi şi tu un erou în acest serial ,
Ai putea fi chiar un actor în final !

28.09.2013
Cornel Jigău

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Scrisoare către Biserica din Laodicea"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:14.22)Biserica din Laodicea este singura Biserică din Noul Testament, despre care Domnul Isus a afirmat că îi este greaţă, deoarece aceasta se afla în starea pe...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Filadelfia"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:7-13)Biserica din Filadelfia este supranumită: ,,Biserica uşilor deschise” deoarece acestei Biserici Domnul Isus i-a spus următoarele cuvinte: ,,iată ţi-am pus î...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Sardes"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: predica scrisa(Apocalipsa 3: 1-6)Cel mai cumplit diagnostic pe care l-am putea primi, din partea Domnului Isus, este cel pe care l-a primit Biserica din Sardes: ,,îţi merge numele că trăieş...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Tiatira"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:18-29)Societatea post-modernă în care trăim, şi-a pierdut interesul pentru cultură şi cercetare, cuvintele ei de ordine fiind ,,senzaţie şi experienţă”. Oamenii...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Pergam"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:12-17)Parcă mai mult ca oricând, creştinii adevăraţi au senzaţia că le este dat să locuiască într-o lume, în care s-a instalat, cu toată vigoarea şi intensitatea...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Smirna"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:8-11)Ori de câte ori trecem prin suferinţe, necazuri, badjocuri sau chiar persecuţii, de o formă sau alta, pentru Cristos, meditarea la Cuvântul Domnului, adresa...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Efes"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predica scrisa(Apocalipsa2:1-7)1. Cadrul IstoricPe timpul lui Ioan, Efesul era un oraş mare şi bogat: cel mai important oraş din provincia Asia Mică. Cu o populaţie de peste două sute de mi...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu introductiv al scrisorilor adresate celor şapte Biserici din Asia Mică"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scriseDacă Domnul Isus ar alege să trimită o scrisoare Bisericii din care facem parte, oare ce anume ar conţine ea? Ar conţine cuvinte de apreciere, de mustrare, de atenţionare sau...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Binecuvântarea este mai mult decât te aștepți"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise,Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Genesa 32:26)   Îți dorești...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Spiritul Sodomei"-predici scrise Predici crestine
Categorie: Predici scriseCu câteva luni în urmă, Antonia mi-a spus că a decis să urmeze cursurile facultății de psihologie. Mărturisesc că nu am fost foarte încântat de alegerea ei, ba chiar am încerc...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise