Cântarea

Când mi-am sădit cântarea în grădină
S-a întrupat în frunze, miliarde,
O ascult seara în doine cum suspină
Când în metabolisme sfinte arde.

În meri, smochini, măslini, viță de vie
Vibrează frunze atinse de Duh Sfânt,
Cântarea lor e-o sfântă armonie,
Atunci coboară tot Cerul pe pământ.

Isuse Tu mi-ai dăruit cântarea
Și Ți-o închin din suflet numai Ție,
O săp, o ud, îi caut amploarea,
Să curgă-n Susur Blând o veșnicie.

În ea când Te laud, Tu Doamne cobori,
Sunt numai eu în grădină cu Tine,
În suflet pătrunde-armonia prin pori,
E Soare, pace, Iubire, e bine.

Și Tu Isuse în grădină-ai sădit
Ruga aprinsă, sublima Cântare,
Un șlagăr al Iubirii fără sfârșit
Și l-ai udat cu Sânge și sudoare.