text Poezii crestine

Când mi-a fost greu, ai fost cu mine!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Când mi-a fost greu, ai fost cu mine!


Îţi mulţumesc, ai fost cu mine
Atunci, când am fost încercat
Eu, nu mă mai despart de Tine
Greu de va fi, mă lupt, mă zbat

Să fiu al Tău şi-n încercare,
Când prin cuptor voi fii trecut
Să fiu şi-n binecuvântare,
Eu, nicicând nu pot ca să uit

Căci, numai Tu ai fost cu mine
Când, totu-n jur s-a prăbușit
M-ai ridicat de jos, mi-e bine,
A mele răni, le-ai oblojit

Tu, mi-ai dat multă mângăiere
Când eram jos, căzut de tot
Şi numai Tu, mi-ai dat putere
Când am simţit că nu mai pot.

Curaju-mi, de tot dispăruse
Şi trupu-mi zdrobit, mă durea
Ai întărit ca cele spuse
De Tine, veşnic vor dura

Tu, nicicând nu vei da uitării,
Pe cel ce este jos, căzut
Tu poţi lăsa loc larg, iertării
Când vezi că răul a durut

Când toți pe lângă mine trec
Şi mă privesc nepăsători
Eu, cu privirea îi petrec,
Văd chipuri, care-mi dau fiori

Nu văd milă pe faţa lor,
Văd, doar dispreţ şi nepăsare,
Nu vor să vadă că eu mor
Sunt năucit, de disperare.

Doar ochii Tăi înlăcrimaţi,
Sunt aţintiţi asupra mea,
Îi văd, frumoşi, dar întristați
Doar Tu mă ții, cu mâna Ta

Toţi cei ce trec, sunt ocupaţi,
Necazul altora nu-i doare,
În a lor treburi concentraţi,
Trăiesc uşor, în nepăsare

Doar Tu ai milă pentru mine
Ceilalţi, cu vorbe consolează
Iubirea Ta doar, mă mai ţine,
Când a mea minte, delirează

Când, deznădejdea mă cuprinde
Şi orice aş face ca să scap,
Văd mâna Ta care se întinde,
Mă mângâie uşor pe cap.

Îmi simt inima încălzită
Putere simt şi am curaj
Iubirea -Ţi caldă şi cinstită
Mă scoală din delir, sunt treaz

Şi ochii îmi îndrept spre Tine
De mâna Ta, nu mă desprind
Milă Ţi-a fost, şi mi-ai vrut bine
Mi-ai văzut ochii trişti, plângând,

Voi fi al Tău, pe veşnicie
Şi credincios Te voi sluji
Eu, vreau ca toţi de acum să ştie
Te voi iubi, cât voi trăi.

Amin

Câmpia Turzii, 22 februarie 2012

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise