Când am căzut din slavă

Când am căzut din slavă, din lumea de splendoare,
Am înţeles durerea şi-a mea neascultare,
Purtând poveri de veacuri şi-un dor mistuitor,
Îmi văd starea finită, de om şi muritor.

Un suflet stingher care, nu mai găseşte tihnă,
Tânjind după Acasă şi-a raiului odihnă,
Revarsă-Ţi bunătatea, o Domnul meu cel Sfânt
Şi curăţă fiinţa de tot ce e pământ.

Mai lasă doar o urmă din patimi şi durere,
Să nu uit niciodată de har şi mângâiere,
Să-mi aţintesc privirea când drumul este greu,
Spre zările albastre, spre Tatăl Dumnezeu.

Căci de mi-ar fi doar bine şi nu aş duce lipsă,
Lumina s-ar ascunde, ca soarele-n eclipsă,
Ar exista doar eul şi aş uita de Tine
Şi viaţa mea s-ar umple de hulă şi ruşine.

Îţi mulţumesc Isuse c-ai acceptat ocara,
În locul meu la cruce şi mi-ai luat povara,
Am regăsit prin Tine, tot ce-am pierdut cândva,
Te preamăresc o, Doamne, acum şi pururea!

Azi Îţi aduc ofrandă şi trupul şi simţirea,
Mă-nvaţă ce-i iertarea, mă-nvaţă ce-i iubirea
Şi-atunci când simt că lupta e mult prea greu de dus,
Să ştiu că eşti cu mine, Tu, Domnul meu Isus!

17/12/2012, Barcelona-Lucica Boltasu