Cade frunza, ruginie

Cade frunza, ruginie,
Zarea-i tot mai cenușie
Pe-ogor și-n pomi e bogăție
Iar pe deal și prin câmpie
Sunt chiote și-i veselie...
Oameni plini de bucurie
Ies la strâns rodul din vie...
Doar în păsări călătoare
S-a trezit un dor de soare
Și în luncă, printre flori
Crește groaza de ninsori...
Norii vin cu-a lor dovadă
Stropii reci încep să cadă
Iarăși dimineața, în zori
Bruma pune-argint pe flori,
Vântu` în chip de măturoi,
Mai dă cu frunzele război...
Toate ne-aduc bucurie
Numai bruma argintie
Parcă n-am fi vrut să vie...
Toamna-și pune diadema
Și mantaua-i arămie...
Iar în frunte, crizantema
Ca o stea vrea să-i rămâie...
Cu toamna-odată, anul trece
Și sufletu poate-o să plece
Din natura aceasta rece
Spre-acele Plaiuri Însorite
Mult așteptate și dorite
Chiar de Domnul pregătite...
Până-atunci ne înviorează
Duhul Sfânt ce-n noi lucrează
Și ne ține ca pe-o rază
În care viața Lui vibrează.
Așa că, vie ce o vrea să vie
Și fie tot ce-o vrea să fie,
Că nu suntem legați de glie
Ci de Cer, pe veșnicie!
Și bucurându-ne de toate
Aceste clipe minunate
Strigăm plini de bucurie:
- Domnu`în veci slăvit să fie!

Zaragoza 14/10/2012
de Ioan Hapca (Ionică)