text Poezii crestine

Așteaptă-mă Isuse...

de Ana Haz
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Așteaptă-mă Isuse, dincolo de mine,
Când fi-va zdrobit eul în al durerii teasc,
Dezleg ultima sfoară ce-n Babilon mă ține
Și precum mor în fire, în Dragoste, renasc.

Deschide Cale, Doamne, prin valurile-spume,
Spre dimensiunea Iubirii adevărate,
Oferă-mi piatra albă cu tainicul meu nume,
Prin Sângele iertării, spălării de păcate.

Curge-mă Isuse, din lacrimi și suspine
Pe marea ca de sticlă, în Apele de Sus,
La Tronul unde stau burdufurile pline,
Unde neîncetat, în mijlociri m-ai pus.

Poartă-mă Isuse, dincolo de cuvinte,
În graiul ce pătrunde în suflet ca o Rază,
Să mă îmbete cântul, peste un rod de minte,
Când Dumnezeu adânc mă cercetează.

Trimite-mă la lucru, căci este înspre seară,
Să câștig o pâine în trudă, cu sudoare,
De vor seca Izvoare ori foamea să mă doară,
Privește-mă Stăpâne, cu milă și-ndurare.

Cheamă-mă sfânt Părinte, dincolo de blestem,
În Paradisu-n care cercul se închide,
Din suferințe mute, din lumea-n care gem,
Din pribegii, din ale vremilor firide.

Du-mă cu Tine Doamne, dincolo de vis,
Unde se joacă raze prin iarba de mătasă
Și mă așteaptă totul, așa cum mi-ai promis,
Uitată este rana, lacrima este ștearsă.

Ridică-mă Isuse, dincolo de știință,
Pe-o culme-n absolutul cunoașterii totale,
Dă-mi prin Tine Doamne, deplină biruință,
Pe Muntele Cel Sfânt, să mă ridici din vale.

Leagănă-mi barca, Doamne, pe Râul din Cetate,
Unde sub pomul Vieții, să stau la pieptul Tău
Și să ne înfruptăm, ceresc, din rodii coapte,
Căci Te ador Isuse, Fiul Lui Dumnezeu.

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise